Situația dramatică a locuitorilor afectați
Din aer sau de la sol, peisajul era de coșmar, cu apă cât vezi cu ochii. Printre cele mai afectate comunități se regăsește și satul Mândrești, comuna Valea Mărului din județul Galați. O femeie povestește cum părinții ei, oameni în vârstă, s-au trezit în mijlocul nopții cu apa năvălind în casă. În disperare, aceștia au încercat să salveze animalele, dar au fost nevoiți să se retragă în locuință, unde apa a crescut rapid.
Dezastrul lăsat în urma inundațiilor / Sursa foto – Realitatea.net
„Părinții mei dormeau când a venit viitura. S-au trezit și au încercat să salveze animalele, dar apa a urcat foarte repede în casă. S-au urcat pe geam și au sperat ca ploaia să înceteze”, a povestit femeia. Timp de două zile, familia a rămas izolată, fără hrană și fără apă potabilă, până când autoritățile au reușit să ajungă la ei.
Oamenii sunt nevoiți acum să o ia de la zero / Sursa foto – Realitatea.net
„Părinții au încercat sa se salveze singuri, deoarece nimeni nu au putut ajunge să îi salveze! Lucrarea la pod nu este una pentru inundații. Au oprit curentul și în momentul când apa a crescut foarte repede s-au urcat pe geam. Se rugau să nu mai plouă, nu aveau unde să se mai ducă, să urce în pod… trebuia sa iasă afara și nu aveau cum, erau curenții prea mari și apa mare.”, spune femeia despre acele clipe de coșmar.
Chiar dacă apele se retrag, amintirile chinuitoare și dezastrele au rămas în urmă. „Părinții mei sunt mulțumiți că au scăpat cu viață. Erau în telefon cu 112 și nu aveau cum să ajungă să-i salveze. Sunt terminați, au corpul amorțit la cât au stat în apă. Mama nu-și mai simte o mână deloc.”, a completat femeia exclusiv pentru Realitatea.net.
Toată agoniseala de-o viață a fost luată de ape / Sursa foto – Realitatea.net
Ajutorul comunității și dificultățile în evaluarea daunelor
Intervențiile de ajutor au fost dificile, iar abia după câteva zile au început să apară primele ajutoare. „Am primit sprijin din partea prietenilor din București, care ne-au ajutat cu haine, alimente și chiar financiar. Am reușit să strângem bani pentru parchet și zugrăvit”, a adăugat femeia.
Viitura a invadat fiecare metru pătrat al casei / Sursa foto – Realitatea.net
La aproape o săptămână, femeia spune că în prezent cu ajutorul primit a reușit să pună casa pe picioare în proporție de 20%.
Autoritățile locale au început să evalueze daunele, dar lucrările de reconstrucție și refacerea comunităților afectate vor dura. Dezastrul provocat de ape a lăsat multe familii fără adăpost și a transformat drumuri în râuri, creând o situație critică pentru mii de oameni.