Guvernul a decis, miercuri, să majoreze valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate de la 4,5 la 5 lei, începând cu data de 1 octombrie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Practic, medicii specialiști din policlinicim aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, vor primi mai mulți bani de la CNAS pentru serviciile acordate în baza biletului de trimitere. În cazul medicilor de familie, valoarea punctelor per capita şi pe serviciu se va menţine în ultimele trei luni ale acestui an la nivelul primelor trei trimestre ale anului – valoarea punctului per capita este de 12 lei, iar a punctului pe serviciu este de 8 lei.

Pentru cabinetele de medicină de specialitate clinică în ambulatoriu, începând cu 1 octombrie, aceste puncte se majorează cu 11%.

„Pentru medicina dentară, în trimestrul IV din 2024, se menţine valoarea sumei orientative/medic specialist/lună, la acelaşi nivel ca în primele trei trimestre ale acestui an”, a mai declarat Mihai Constantin, citat de News.ro.

Medicii specialiști de ambulator au amenințat de mai multe ori cu proteste, pe parcursul acestui an, fiind nemulțumiți de sumele pe care CNAS le decontează pentru serviciile lor. Ei susțineau chiar că, în cazul în care sumele nu vor crește, ar fi putut ajunge în situația să nu mai acorde servicii decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, ci doar contra cost.

citeste mai mult …