Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului.
„M-am bucurat să mă întorc acasă, printre colegii mei liberali de la PNL Dolj. Împreună, sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale”, a scris, sâmbătă, Ciucă, pe Facebook.
Preşedintele a distribuit fotografii de la eveniment, arătând că a discutat atât cu tinerii, cât şi cu vârstnicii organizaţiei.
Preşedintele PNL va candida la alegerile prezidenţiale al căror prim tur va avea loc în 24 noiembrie.
Alegerile parlamentare sunt programate pe 1 decembrie, între primul și al doilea tur al scrutinului pentru Cotroceni.