Să mergi la Moși era o experiență cu totul specială în vechiul București. Pe numele lui întreg, Târgul Moșilor, era locul de unde mai nimeni din oraș nu lipsea la început de vară, și era un amestec fascinant de bâlci, carnaval, târg și comemorare a unei sărbători, toate într-una, ticsite într-un spațiu din estul Capitalei, cumva în zona unde azi este Piața Obor.
Cea mai importantă piață din extravilanul Bucureștiului a fost Piața „Targul de Afara”, denumită, încă din secolul al XIX-lea „Targul Moșilor” sau Piața „Obor”.
A fost piață comercială încă din secolul al XVII-lea, după cum atestă documentele, a devenit ulterior o piață specială pentru produsele necesare destinate ceremoniilor colective în cinstea morților, conform tradiției creștin-ortodoxe.
Dar, încet încet, aici a început să își facă loc și celebrarea vieții, căci a devenit loc numai bun și pentru căsătorii și serbări. Iar, până la urmă, s-a transformat și în cea mai importantă zonă pentru tranzacţii comerciale între oraş şi sat.
Citește, pe B365.ro, povestea „bunicului” Oborului de azi – Târgul Moșilor.