Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat miercuri că va invita principalele asociații din domeniul afacerilor și sindicate din țară la o întâlnire în octombrie, în vederea elaborării unei noi politici pentru salvarea industriei din cea mai mare economie a Europei, scrie Reuters.
Prețurile ridicate ale energiei, cererea globală slabă, tranziția perturbatoare în direcția economiilor neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și concurența crescândă din partea Chinei reprezintă mari provocări la adresa modelului economic industrial al Germaniei, orientat spre export, iar directorii executivi solicită mai mult sprijin guvernamental.
Temerile legate de dezindustrializare au ieșit în evidență luna trecută, când producătorul auto Volkswagen a anunțat că ia în considerare, pentru prima dată în istoria sa, închiderea fabricilor din Germania.
„Trebuie să luptăm în special pentru industrie aici, în Germania”, a declarat Scholz, într-un discurs în parlament. „Germania este o țară industrială”, a punctat cancelarul federal.
O întrebare cheie, a spus el, este cum poate fi asigurată energie ieftină.
Germania a convenit anul trecut să reducă taxa pe electricitate la nivelul minim permis de legislația Uniunii Europene pentru toate întreprinderile producătoare, precum și să majoreze și să prelungească timp de cinci ani compensația primită de 350 de companii care concurează la nivel internațional și care sunt cel mai expuse riscului de relocare.
Cu toate acestea, nu suficiente întreprinderi au beneficiat de aceste măsuri până în prezent, a arătat Scholz.
Separat, UE trebuie să înceapă să încheie acorduri de liber schimb, a spus el, asigurându-se că acestea nu sunt la mila capriciilor unei anume țări, în ceea ce pare a fi o referire la blocarea de către Franța a unui acord cu blocul Mercosur din America de Sud.
„Nu am predat Europei competența în materie de politică comercială doar pentru a nu se mai încheia acorduri comerciale”, a afirmat cancelarul german.
Scholz a criticat, de asemenea, decizia UE de a impune tarife pentru mașinile electrice fabricate în China, spunând că alte 17 state au fost sceptice, la fel și toți directorii producătorilor de automobile cu care a vorbit.
„Solicitarea mea este să ajungem la un acord între China și Uniunea Europeană”, a spus el.
Scholz a menționat că Germania trebuie să discute și despre cum să încurajeze alte sectoare, dincolo de cel industrial.
„Apple, Microsoft, Amazon, Meta, OpenAI, niciuna dintre acestea nu sunt companii europene sau germane”, a spus șeful guvernului de la Berlin.