Eduard Novak a acuzat-o azi frontal pe Elisabeta Lipă privind modul în care a oferit premiile celor din Federația de Canotaj pentru performanțele de la JO. Printre premiați: secretarul general și directorul economic au luat câte 160.000 de euro, un antrenor secund a ajuns la 238.000, iar un antrenor principal a sărit de 300.000 euro. Sandu Pop, care pe site-ul FRC e trecut ca inspector de specialitate, apare în tabelul de premiere ca antrenor secund, însă explică această schimbare și are un discurs dur.

Federația Română de Canotaj și Elisabeta Lipă se află în prim-planul unui scandal declanșat de un fost ministru al Sportului.

Eduard Novak a contestat astăzi, într-o postare pe Facebook și, ulterior, într-un interviu pentru GOLAZO.ro, modul și cuantumul premierilor în interiorul Federației de canotaj pentru performanțele obținute la JO de la Paris.

Fondul total de premiere prevede o sumă care se aproape de 9 milioane de euro.

Numărul persoanelor: 140, dintre care sportivii reprezintă mai puțin de 20%. Restul: antrenori, dar și oameni din FRC. inclusiv secretarul general al Federației și directorul economic, care s-au ales, conform referatelor de plată, cu câte 160.000 de euro.

Mai mult, o persoană care apare pe site-ul oficial al FRC ca fiind inspector de specialitate, Sandu Pop, e trecut în fișa de premiere ca antrenor secund, iar în dreptul său figurează suma de 238.000 de euro. În cazul Rodicăi Macovei, care are funcția de economist pe site, în tabel e antrenor principal și a primit aproape 310.000 de euro.

GOLAZO.ro a căutat să lămurească această controversă și a stat de vorbă cu Sandu Pop.

Citește continuarea pe GOLAZO.ro

citeste mai mult …