Se speculează că fiica sa, Laura Crișan, ar fi orchestratoarea crimei, plătind o sumă uriașă pentru acest act. Anchetatorii suspectează că aceasta ar fi oferit 100.000 de euro celor implicați în execuția tatălui său. Această sumă ar fi fost împărțită între trei complici, unul dintre aceștia fiind cunoscut sub porecla „Frizerul”, care ar fi fost responsabil de confecționarea bombei cu materiale procurate din Serbia.

Laura Crișan și-ar fi ucis tatăl

Laura Crișan, împreună cu cei trei suspecți, au fost ridicați de mascați miercuri dimineață și transportați la București, unde urmează să fie audiați la Parchetul General. Percheziții au avut loc la locuința fiicei milionarului, dar și la alte șase adrese, în căutarea de probe suplimentare care să sprijine acuzațiile.

Oamenii legii au demarat această acțiune în cadrul unei investigații de amploare privind omorul în stil mafiot al afaceristului arădean. Poliția Română, alături de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat cele șapte percheziții domiciliare în această cauză.

Imaginile cu Laura Crișan la Parchetul General au fost surprinse la scurt timp după ce aceasta a sosit în București. După aproape trei ani de la moartea tatălui său, audierea sa poate aduce lămuriri esențiale în acest caz complex și mediatizat. Acum, rămâne de văzut ce concluzii vor trage anchetatorii după interogarea celor patru suspecți.

„În această dimineață, Poliția Română şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie efectuează 7 percheziții domiciliare, în cauza intens mediatizată, privind săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui om de afaceri, prin folosirea unui dispozitiv exploziv, în municipiul Arad”, a transmis poliția.