O tradiție literară internațională a început să se practice și în România. Tot mai des, cititorii pot vedea pe coperta cărților două nume: al autorului și al traducătorului. Editurile spun că este vorba despre „Recunoaștere, dar și responsabilizare”.
În ultimii ani, numele tot mai multor traducători de cărți au început să apară pe coperțile cărților, în unele cazuri chiar de aceleași dimensiuni ca numele autorului. Asta marchează, conform mai multor edituri intervievate de HotNews „o recunoaștere a muncii traducătorilor”. O traducere bună este foarte importantă și literar, dar și din punct de vedere comercial.
„Motivul pentru care se face acest lucru este pentru că munca traducătorului trebuie recunoscută. Textul pe care îl citim este al traducătorului. S-a considerat mereu că este vorba despre recunoașterea unui merit, dar este și o responsabilizare a traducătorului”, crede directoarea editorială de la Curtea Veche, Luana Schidu.
Se pune pe coperta întâi „din respect pentru numele traducătorului”
Biblioteca Națională impune o serie de reguli privitoare la informațiile care trebuie să fie menționate despre o carte, în interiorul ei. Numele traducătorului trebuie să apară obligatoriu pe pagina de titlu fals, adică pe pagina a treia a unei cărți.
Nu există o mențiune despre poziționarea traducătorilor pe coperta întâi, motiv pentru care rămâne o decizie editorială și grafică.
Pentru directoarea generală a editurii Humanitas, Denisa Comănescu, punerea pe prima copertă a numelui traducătorului este o recunoaștere a muncii lui.
„Numele traducătorului pe coperta întâi pune în lumină munca traducătorului. Adică, este o formă de a-l scoate pe traducător din umbra în care era înainte. Înainte, traducătorul era invizibil aproape”, a spus Denisa Comănescu.
„Din respect pentru numele traducătorului, Cartier a pus numele lui pe copertă încă de la începutul anilor 2000”, a explicat pentru publicul HotNews.ro, directorul editurii Cartier, Gheorghe Erizanu.
Cititorii, interesați de traducerile bune
Directoarea de la Humanitas a povestit cum, de cele mai multe ori, numele traducătorului este pus pe coperta unei cărți de ficțiune, dacă traducerea aceea este una bună. „Dacă traducerea este un eșec, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, nu se pune pe copertă. Este o decizie editorială”.
Directoarea editorială de la Curtea Veche, Luana Schidu, crede că indiferent de calitatea traducerii, numele traducătorului trebuie să apară pe copertă. „Așa cum autorii sunt puși indiferent dacă cartea pe care au scris-o e bună sau proastă, la fel e bine să apară și traducătorul”.
„Noi percepem asta ca pe o recunoaștere, dar nu cred că ar trebui să fie un premiu. Mi se pare că este și o răspundere a traducătorului. Până la urmă trebuie să știm cine semnează textul ăla. Eu am militat mereu pentru asta, pentru că mi se pare că nu este un soi de premiere”, a explicat Schidu.
Conform editoarei de la Curtea Vechea, comportamentul cititorilor s-a schimbat în ultimii ani, ei fiind mai atenți și mai interesați de traducerile cât mai bune, în acord cu stilul autorului. Există oameni care își cumpără o carte doar pentru că este tradusă de un anumit traducător. Din acest motiv, anunțarea pe prima pagină a numelui traducătorilor se face și „din respect pentru cititor”.
„Alice în Țara Minunilor”, coperta pe care traducătorul este la fel de vizibil precum autorul
O nouă traducere a cărții lui Lewis Carroll, „Alice în Țara Minunilor. Alice în Țara Oglinzilor”, va apărea pe 25 octombrie la editura Cartier, sub traducerea lui Dan Sociu.
Decizia editurii a fost de a scrie pe copertă numele traducătorului, la fel de mare precum cel al autorului.
„O facem din respect pentru traducător și pentru munca sa. Putem continua și cu seria de cărți pentru copii, unde numele autorului are același corp de literă ca și numele ilustratorului. Din respect pentru ilustrator. Nu diminuăm importanța nimănui”, a explicat Gheorghe Erizanu de la Cartier, pentru publicul HotNews.ro.
„Cred că e bine ca traducătorii și ilustratorii care, prin tradiția editorială de la noi, vorbesc de România și Republica Moldova, erau ascunși de pe pagina de titlu, să fie scoși în evidență”, a adăugat directorul editurii.
Există însă edituri care nu practică egalizarea corpului de literă.
„Numele autorului este numele autorului, el este creatorul cărții. Traducătorul «recreează» cartea în limba țintă”, a spus Denisa Comănescu de la Humanitas, explicând de ce ea nu folosește această practică la cărțile pe care le editează.
Și Luana Schidu de la Curtea Veche crede că trebuie să existe o distincție grafică între autor și traducător. „Vocea principală este a autorului. Cu cât traducătorul se ghicește mai puțin în text, cu atât este mai valoros”.
Milán Kundera: Traducătorii, „de o mie de ori mai importanți decât deputații din Parlamentul European”
Conform Dianei Ene, traducătoare la editurile TREI și Niculescu, ea și colegii ei au o muncă grea, în care trebuie să înțeleagă textul unui autor străin și să îl transmită mai departe pentru public.
Ea crede că a pune numele traducătorului pe coperta întâi este „un tribut legitim cumva, atâta vreme cât literatura universală și cunoașterea ei este opera traducătorilor. Sunt sigură că l-ați citit pe Shakespeare. Cum ați reușit? Cu ajutorul traducătorilor, despre care Milán Kundera spunea că sunt de o mie de ori mai importanți decât deputații din Parlamentul European”.
Și traducătorul și redactor la editura Corint, Liviu Szoke, a declarat într-o discuție cu HotNews.ro că „a pune numele traducătorului pe copertă îi recunoaște munca. După autor, el cunoaște cel mai bine opera respectivă”.
