Preotul Ionuț Pop, noul consilier economic al Arhiepiscopia Tomisului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit Dobogrea Live. Părintele este acuzat că a furat trei milioane de lei pe vremea când era vicar al Episcopiei Sălajului.

ÎPS Teodosie i-a conferit preotului Ionuț Pop disticția „Crucea Dobrogei” pe 17 octombrie 2024, când ÎPS Teodosie a anunțat, cu prilejul unei slujbe oficiate la biserica Adormirea Maicii Domnului I din Constanța, că Arhiepiscopia are un nou consilier.

La o săptămână după anunț, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au emis un comunicat de presă în care precizau că preotul Ionuț Pop a fost reținut pentru 24 de ore pentru fapte penale săvârșite în perioada în care era vicar al Episcopiei Sălajului.

„Se efectuează acte de urmărire penală faţă de suspectul P. I. (Pop Ionuț), vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. In sarcina suspectului P.I. s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împutenicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.

De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând retumare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fimdament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisui, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate.

La data de 24.10.2024 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare, fiind ridicate înscrisuri relevante pentru stabilirea adevărului în cauză”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Vineri, preotul a fost reținut pentru 24 ore pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ulterior, instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a preotului Ionuț Pop. Decizia poate fi contestată.

Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3 milioane de lei.

Conform Dobrogea Live, Ionuț Pop a fost instalat preot la biserica Sf Antonie cel Mare din Constanța pe 15 septembrie 2024, la aceeași biserică unde este preot paroh Radu Cristian Herțeg, condamnat (în martie 2022) la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

citeste mai mult …