Preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabişvili, a denunţat luni la o manifestaţie convocată de opoziţie în faţa parlamentului de la Tbilisi „furtul” alegerilor legislative de către partidul de guvernământ Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze şi a promis revenirea Georgiei „pe drumul european”, relatează agenția de presă EFE, citată de Agerpres.

Partidul Visul Georgian ar fi obţinut o majoritate de 53,92% în alegerile legislative desfăşurate sâmbătă, faţă de 37,78% cât au obţinut împreună un grup de patru formaţiuni pro-occidentale de opoziţie, care nu recunosc rezultatul scrutinului şi susţin că acesta ar fi fost viciat de fraude şi de interferenţe ruseşti şi cer „desfăşurarea de noi alegeri sub o administraţie internaţională”.

„Nu am pierdut alegerile, ne-au furat voturile, ne-au furat viitorul!”, a clamat preşedinta Zurabişvili în faţa celor circa 15.000 de manifestanţi care au răspuns apelului său de a veni la protest. „Jur că voi fi alături de voi pe drumul european până la capăt”, a continuat ea, adăugând că a discutat cu şase preşedinţi, dintre care „niciunul nu a recunoscut” alegerile câştigate de partidul Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze, acuzat de opoziţie şi Occident de afinităţi cu Kremlinul.

„Toţi spun că trebuie să investigăm asta până la capăt, probabil cu ajutor internaţional”, a mai spus preşedinta Zurabişvili despre discuţiile sale cu respectivii şase preşedinţi, ea susţinând că furtul la urne a fost „fără precedent, unic, masiv şi sistematic”. A fost „o operaţiune specială, ne-au furat Constituţia şi parlamentul”, a insistat ea, după ce mai devreme vorbise despre „o operaţiune specială rusească” şi o „metodologie” rusească.

De partea sa, premierul Irakli Kobajidze a declarat înaintea manifestaţiei convocate de opoziţie că nu va tolera subminarea ordinii constituţionale. „Opoziţia şi organizaţiile neguvernamentale care o susţin nu acceptă rezultatele electorale şi încearcă să se opună sistemului constituţional în Georgia. Dar nimeni nu va putea submina ordinea constituţională în ţara noastră”, a indicat premierul.

În campania electorală, Kobajidze a acuzat opoziţia că în cazul preluării puterii ea ar putea implica Georgia într-un nou război cu Rusia, după cel pierdut în anul 2008 într-un conflict pentru controlul asupra provinciilor separatiste pro-ruse Abhazia şi Osetia de Sud, unde Rusia are în prezent baze militare.

Cine a sărit în sprijinul lui Kobajidze

În sprijinul lui Kobajidze a sosit luni la Tbilisi într-o vizită surpriză premierul ungar Viktor Orban. „Georgia este un stat conservator, creştin şi pro-european”, a scris acesta pe reţeaua socială X. „În loc să li se dea lecţii inutile, ei au nevoie de sprijinul nostru pe drumul european”, a adăugat Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, context în care Comisia Europeană s-a delimitat de vizita sa şi a cerut investigarea neregulilor semnalate de observatorii internaţionali la alegerile din Georgia.

Potrivit observatorilor internaţionali, scrutinul de sâmbătă „s-a desfăşurat în contextul unei puternice polarizări şi într-o atmosferă marcată de îngrijorările asupra legislaţiei recent adoptate”, referire la legea „agenţilor străini” adoptată în luna mai şi descrisă de opoziţia georgiană şi de ONG-uri drept „lege rusească”, întrucât aceasta obligă mass-media şi ONG-urile finanţate din străinătate să îşi dezvăluie sursele externe de finanţare.

Observatorii internaţionali, din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODHIR), au mai remarcat buna organziare a scrutinului, rata ridicată a prezenţei la urne şi varietatea alternativelor, dar au denunţat acţiuni de coerciţie faţă de unii alegători angajaţi în sistemul public.

Orban este însoţit de miniştrii săi ai economiei, finanţelor şi externelor, cel din urmă, Peter Szijjarto, afirmând că „alegerile din Georgia nu au fost câştigate de cei desemnaţi de Bruxelles şi de curentul liberal, ci mai degrabă de partidul de guvernământ pro-suveranitate, pro-pace şi pro-familie care pune în mod deschis interesele naţionale pe primul plan”.

citeste mai mult …