„În data de 05.05.2022, în jurul orei 09,30, în timp ce se aflau în sala de clasă de la Liceul Tehnologic, pe fondul unei discuţii contradictorii, a lovit în mai multe rânduri cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale”, este menționat în hotărârea Judecătoriei Oradea, consultată de EduPedu.ro.

Judecătoria Oradea a decis că este vorba despre : „violență comisă pe fondul îndrăznelii manifestate de către persoana vătămată de a nu-i mai permite inculpatului să își bată joc de el. Nu i se poate tolera încălcarea normelor sociale și o conduită de tip bullying doar ca să se distreze”, mai este precizat în sentința judecătorească

Incidentul s-a petrecut în 2022, între doi elevi de liceu, iar cazul a ajuns în instanță.

Elevul, devenit ulterior inculpat, i-a adresat cuvinte jignitoare unui coleg. Acesta din urmă a ripostat verbal, iar agresorul a devenit violent. A lovit scaunul pe care stătea colegul său, iar când acesta s-a ridicat nervos și s-a îndreptat spre el, l-a lovit cu pumnul în față.

Un alt coleg al celor doi, martor în dosar, afirmă că loviturile au fost repetate și că victima nu a ripostat, conform declarațiilor sale consemnate în documentul amintit:

„În total cred suspectul i-a aplicat vreo şase lovituri directe cu pumnul în zona bărbiei, fără ca persoana vătămată să cadă sau ca acesta să reuşească să-l lovească pe suspect, întrucât tot timpul a ţinut mâinile lăsate în jos, pe lângă corp şi nu a încercat să-l lovească pe suspect, deşi se deplasa înspre el”, a declarat martorul.

Elevul lovit a depus plângere la Poliție, care a deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe, iar Judecătoria Oradea a stabilit că acțiunile elevului agresor constituie bullying, acesta având obiceiul de a-și intimida și sâcâi colegii, care nu se apărau de teama consecințelor.

Prima instanță, Judecătoria Oradea, a decis că „de fapt, comportamentul inculpatului reprezintă o formă de bullying, acesta obișnuind să își tachineze colegii care nu erau îndreptățiți să riposteze”, este menționat în sentința judecătoriei Oradea.

Mai mult, aceeași instanță a precizat că este vorba de „violență comisă pe fondul îndrăznelii manifestate de către persoana vătămată de a nu-i mai permite inculpatului să își bată joc de el. Nu i se poate tolera încălcarea normelor sociale și o conduită de tip bullying doar ca să se distreze”, mai este precizat în sentința judecătorească.

Conform hotărârii, judecătorii au decis că agresorul trebuie: să plătească daune morale în valoare de 25.000 de lei; de asemenea, trebuie să-i fie aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 5 luni, cu următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;  să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; să urmeze un program de consiliere psihologică cu o frecvenşă minimă de o dată/săptămână timp de 5 luni la Cabinetul şcolar, conform planului de intervenţie stabilit de către psihologul şcolar din cadrul Liceului Tehnologic, sau şcoala pe care o frecventează în prezent.