Conform cercetărilor efectuate de istorici specializați în studiul popoarelor antice, au fost păstrate peste 1100 de nume personale dacice și 900 de denumiri de localități din surse antice. Multe dintre aceste denumiri au fost descoperite pe inscripții aflate pe fragmente de ceramică și pe bucăți de piatră descoperite în fostele teritorii ale Imperiului Roman.
Printre cele mai remarcate nume de geto-daci care au fost conservate se numără cele ale zeilor și regilor din perioada antică. Conducătorii geți menționați în izvoare istorice și literare includ: Charnabon, Rex Histrianorum (conducătorul Histriei), Cothelas, Dual, Rhemaxos, Moskon, Dromichaetes, Zalmodegicus, Rubobostes, Oroles, Dicomes, Rholes, Dapyx, Cotiso, Zyraxes, Burebista, Deceneu, Comosicus, Scorilo, Coson, Duras, Decebal.
În plus, sunt menționați și regele scit Spargapeithes, conducătorul costobocilor Pieporus, precum și conducătorii Daciei după războaiele daco-romane: Regalianus, Tarbus, Thiamarkos.
Cel mai vechi nume al unui rege din Dacia, Charnabon, a fost menționat de dramaturgul atenian Sofocle (497 – 405 î.Hr.), într-un fragment păstrat din tragedia Triptoleum: „Charnabon, care în timpurile de față domnește peste geți”, a scris atenianul.
În ceea ce privește zeitățile dacilor, cea mai des menționată de către autorii antici a fost Zamolxis. Strabon, un important istoric al Antichității, afirma că „se spune că un get cu numele Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pitagora și că ar fi deprins de la acesta unele cunoștințe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”.
Gebeleizis (Nebeleizis) a fost, de asemenea, menționat de mai mulți autori antici ca fiind zeul cerului furtunos al dacilor.
Există, de asemenea, referiri frecvente la zeița Bendis, precum și la marii preoți Deceneu, Zeuta, Derzelas, Dabatopeios și la cavalerul trac Heros.
Conform istoricului Ion Horațiu Crișan, un nume comun întâlnit la geți, menționat în operele antichității grecești și latine, era Daos (Davos sau Davus). Ipoteza conform căreia acești termeni ar proveni din vechiul nume „daos” și ar fi evoluat ulterior în „dakos” este acceptată de majoritatea savanților moderni.
Vorbind despre daci, Strabon ne spune: „A existat şi o altă împărţire a teritoriului chiar din cele mai vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc daci, iar pe alţii geţi. Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului. Socot că ei se numeau în vechime Daoi. De aici şi numele de sclavi Geta şi Davos, obişnuit la antici. Această presupunere merită mai multă crezare decât aceea potrivit căreia numele ar fi venit de la sciţii dai, care locuiesc prea departe, lângă Hyrcania. Şi nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Attica. Într-adevăr, atenienii îi numeau pe sclavii lor după numele neamurilor de unde îi aduceau”. Ipoteza lui Strabon a fost acceptată de cei mai mulţi dintre învăţaţii moderni, care presupun că daos, numele vechi, se transforma în dakos”, relata Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (Bucureşti, 1984).
Multe dintre numele daco-romane au fost descifrate de pe ostraka (cioburi) și fac referire la numele unor soldați recrutați în garnizoanele și legiunile romane de pe întreg teritoriul fostului Imperiu Roman.
Astfel de inscripții au fost găsite în urma săpăturilor arheologice din estul Egiptului, dar și în siturile romane din Britania. Exemplele comune includ: Avizina, Bastiza, Biciclis (un general din vremea lui Decebal), Blegissa, Blaesus, Blaikisa, Brasus (menționat pe o inscripție din Apulum), Dablosa, Dadas, Dadazi, Daizus, Damanais, Dardanos, Dardiolai, Decibalus, Denzibalos, Dekinais, Dida, Didas, Diegis, Diengis, Dieri, Diernais, Diourdanos, Diurpaneus, Dourpokis, Dotos, Dotouzi, Drilgisa, Kaigiza, Komakiza, Komozoi, Mucapor, Mucatra, Natoporus, Oroles, Petipor, Pouridour, Rescuturme, Rigozus, Rolouzis, Scorylo, Thiamarkos, Thiaper, Tiati, Tiatitis, Tsinna, Zinnas, Sinna, Vezina, Zia, Zyraxes.
