Preşedintele american Joe Biden l-a sunat miercuri pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale de marţi şi l-a invitat la Casa Albă pentru a discuta despre perioada de tranziţie, scriu agențiile internaționale de presă.

Potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă, Biden s-a angajat „să asigure o tranziţie lină şi a subliniat importanţa de a lucra pentru a aduce ţara împreună”.

Despre invitația adresată președintelui nou-ales Donald Trump, comunicatul precizează că personalul Casei Albe urmează să coordoneze o dată în acest sens „în viitorul apropiat”.

De asemenea, liderul democrat în vârstă de 81 de ani „se va adresa naţiunii” în cursul zilei joi pe tema rezultatului alegerilor.

Biden a avut o discuţie şi cu vicepreşedinta Kamala Harris, pe care a a felicitat-o „pentru campania istorică” pe care a desfăşurat-o, a adăugat Casa Albă.

Republicanii lui Donald Trump au recâştigat marți și controlul asupra Senatului SUA, unde au deja asigurată o majoritate de 52 din cele 100 de mandate, democraţii având 42 de mandate conform rezultatelor parţiale, 6 mandate fiind încă indecise. Dar este în continuare disputat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, unde mai rămân de atribuit 49 de mandate, republicanii având deocamdată 204 mandate şi democraţii 182, majoritatea fiind de 218.

citeste mai mult …