Un suporter a făcut infarct în minutul 3 al partidei din Liga Campionilor, iar medicii nu i-au putut salva viața: a murit în drum spre spital. Suporterii nu au mai cântat până la finalul partidei de pe Allianz Arena.
Romain Jean, primul selecționer al naționalei feminine din Luxemburg, a murit în timpul meciului Bayern – Benfica
Jean a fost primul selecționer al echipei naționale feminine a Luxemburgului, înființată în 2006. A deținut această funcție timp de șase ani.
Apoi, în 2013, a preluat frâiele primei echipe masculine a Bettembourg și a ajutat-o să urce din Liga 4 în Liga 3. În prezent, formația se află pe locul 12 în primul eșalon din Luxemburg.
„Fotbalul luxemburghez a pierdut un pionier”, notează jurnaliștii de la Le Quotidien.