Dinamo București și CFR Cluj au remizat, scor 1-1, în al doilea meci din returul sezonului regular pe SuperLigii, disputat pe Stadionul „Arcul de Triumf”.

Echipa antrenată de Zeljko Kopic a făcut o primă repriză excelentă în fața trupei lui Dan Petrescu.

Dinamo București – CFR Cluj 1-1, în etapa #16 din SuperLiga

În minutul 33, Selmani a fost ultimul care a atins mingea, dar arbitrul a dictat corner. Milanov a centrat excelent, iar Homawoo a înscris primul său gol pentru „câini” cu o lovitură de cap.

Dinamo a trimis mingea în poarta oaspeților și în minutul 41, însă golul lui Cîrjan (’41) a fost anulat pentru o poziție de ofsaid.

Cu doar câteva secunde înainte de pauză, Golubovic a ieșit greșit din poartă, s-a ciocnit de Boateng, iar Louis Munteanu (’45+2) a profitat și a marcat.

Atacantul CFR-ului l-a împins ușor pe fundașul gazdelor, iar Adrian Cojocaru a considerat că a fost fault în atac. Ajutat de VAR, arbitrul a validat reușita. Accidentat, portarul „câinilor” a fost înlocuit cu debutantul Alexandru Roșca (20 de ani).

Dinamo a forțat și în repriza secundă și a fost foarte aproape de gol în minutul 72, însă Hindrich a avut o intervenție spectaculoasă la șutul lui Politic.

CFR a răspuns prin Peter Michael: fotbalistul care l-a înlocuit pe Munteanu a încercat să trimită mingea peste Roșca, dar aceasta s-a dus și peste poartă.

În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe locul 2 (25 de puncte), iar CFR Cluj ocupă locul 3 (24 de puncte). Ardelenii vor juca luni, de la ora 21:00, împotriva Oțelului Galați (meci restant din etapa #6).

Au evoluat echipele:

  • Dinamo: Golubovic (Al. Roşca 45) – Costin, K. Boateng, Homawoo (Patriche 85), Opruţ (A. Luna 79) – P. Olsen, Gnahore, C. Cîrjan – G. Milanov (Alberto Soro 85), Selmani, Politic. Antrenor: Zeljko Kopic
  • CFR Cluj: Hindrich – Mogoş, Bolgado, Aly Abeid, Camora (M. Ilie 46) – Djokovic, K. Keita (Fică 46), Tachtsidis – Deac, L. Munteanu (Peter Michael 77), Postolachi (Korenica 75). Antrenor: Dan Petrescu.

citeste mai mult …