Qatarul şi-a retras medierea dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas după luni de eforturi nereuşite de a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă o sursă diplomatică, conform AFP, scrie Agerpres.

Qatarul a mai afirmat că biroul Hamas din Doha „nu mai are motiv să existe”, a adăugat aceeaşi sursă, fără a spune în mod explicit dacă biroul va fi închis.

„Qatarezii i-au informat pe israelieni şi pe Hamas că, atâta timp cât cele două părţi refuză să negocieze un acord cu bună credinţă, nu vor putea continua să joace rolul de mediator. Ca urmare, biroul politic al Hamas (din Doha) nu mai are motiv să existe”, a spus sursa, vorbind sub protecţia anonimatului.

Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.

De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.

Potrivit sursei diplomatice, Qatarul „a notificat deja ambele părţi, Israel şi Hamas, precum şi administraţia americană” despre decizia sa. „Qatarezii au spus clar administraţiei americane că vor fi gata să se angajeze din nou în mediere atunci când ambele părţi (…) vor demonstra o dorinţă sinceră de a reveni la masa negocierilor”, a adăugat sursa.

Emiratul Qatarului, un aliat al SUA bogat în gaze, găzduieşte biroul politic al Hamas de mai bine de un deceniu, iar în Qatar trăia fostul lider al mişcării palestiniene, Ismail Haniyeh, care a fost ucis pe 31 iulie într-un atac la Teheran pus pe seama Israelului.

Biroul Hamas din Qatar a fost „deschis în 2012 în coordonare cu guvernul SUA, în urma cererii acestuia de a avea un canal de comunicare” cu mişcarea, a declarat un oficial din Qatar la începutul războiului.

Biroul „a servit la medieri coordonate cu mai multe administraţii americane pentru a stabiliza situaţia din Gaza şi Israel”, a adăugat el. 

citeste mai mult …