România a început să importe masiv energie în ultimele zile, la prețuri record. Cel mai ridicat preț a fost înregistrat joi, 14 noiembrie, atingând 328 de euro pe Megawatt-oră, ceea ce îl face cel mai scump din Uniunea Europeană.

Tot joi, s-a consemnat un alt record negativ: la ora 20:55, România a importat peste 2900 de Megawați-oră, aproape de limita maximă de 3500. Aceste costuri se vor reflecta în facturile de anul viitor, dar mai ales în creșterea impozitelor, avertizează experții.

Conform informațiilor furnizate de Transelectrica, importul de energie electrică din seara zilei de 14 noiembrie a fost realizat la o putere instantanee de 2.915 Megawați, la ora 19:55. În acel moment, producția de energie se ridica la 5.200 de megawați, în timp ce consumul era aproape de 8.200 de megawați.

Importăm în mod semnificativ, peste 2000 de megawați, în fiecare oră, de 4 zile încoace.

Din cauza absenței luminii solare și a vântului, turbinele eoliene și panourile fotovoltaice generează doar o cantitate foarte mică de energie. România încearcă să compenseze această situație prin creșterea producției de energie pe bază de cărbune și hidrocarburi.

Se estimează că vârful de consum va avea loc în timpul iernii, atingând între 9000 și 9500 de megawați. În prezent, importurile sunt semnificative și la prețuri record.

Joi, 14 noiembrie, în România și Bulgaria, prețul unui Megawatt-oră a atins 328 de euro, fiind cel mai ridicat din Uniunea Europeană.

Deoarece prețul energiei este plafonat până pe 1 aprilie 2025, românii nu vor resimți, cel puțin pentru moment, majorările tarifelor.

O posibilă soluție ar fi reducerea consumului sau sporirea capacităților de producție.