„Mircea Diaconu a murit de cancer de pancreas, nu de colon. A descoperit ca are această boala necruțătoare acum un an si jumatate, nu de ani de zile, si s-a luptat în tăcere, plin de speranță, până în ultima clipă.

Nu a uitat niciodată de unde a plecat, a iubit satul natal și s-a întors mereu la rădăcini dar a locuit lângă București în ultimii 24 de ani. Nu a lăsat în urmă niciun testament, nici nu a suferit vreo traumă în urma divorțului meu de acum 13 ani și nici eu.

Dar ar fi mai bine să vă spun eu cine este Mircea Diaconu.

S-a născut la țară, în comuna Vlădești, Arges, în Ajun de Crăciun. Deși un “țărănuş”, a reușit să intre fără pile la Facultatea de Teatru și Film din Bucuresti unde a fost remarcat de regizori importanți ai vremii care l-au distribuit în numeroase filme și piese de teatru.

Toma Caragiu l-a iubit ca pe fiul său, la fel și Radu Beligan, iar inegalabilul Liviu Ciulei s-a luptat să-l aducă la Teatrul Bulandra, unde a dormit pe un pat pliant într-o cabină de la subsolul teatrului, neavând locuință repartizată de partid.

Un “actoraș” care a jucat pe cele mai importante scene ale țării, alături de monștrii sacri ai teatrului și cinematografiei, cum ar fi Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Stefan Banică, Dem Radulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Octavian Cotescu sau Jean Constantin. Cu toții l-au îndrăgit și îi spuneau “ ăsta micu’.

Într-adevar, a lasat în urma o avere impresionantă: sute de filme, piese de teatru și de televiziune, o familie care îl iubeste nemărginit, care îi va fi alături pentru totdeauna și îi va onora memoria.

A lăsat în urma o adevarată moștenire culturală, nu a făcut doar umbră pământului. A intrat în politica românească și europeană, nu pentru că a” vrut și el la ciolan”, ci pentru că avea un spirit civic foarte puternic.

Liberal convins, trădat și dezamăgit, a ales calea independenței politice. Un spirit liber care a spus întotdeauna lucrurilor pe nume.

Era un om simplu, modest, de o naturalețe izbitoare, un optimist incurabil și un povestitor desăvârșit. Era o plăcere să-l asculți! Avea un suflet cât o lume întreagă!

Mai puțin cunoscut este faptul că avea o voce minunată, cântând cu multă pasiune romanțe, colinde sau cântece vechi lăutăreşti, învățate de la tatăl său. A scris cărți, a fost premiat și tradus, a pictat, a sculptat, a fost pasionat de istorie și de romane polițiste.

Iubea satul românesc, familia, traditiile și obiceiurile, muntii și dealurile înverzite, iubea viața și pe Dumnezeu, fără urmă de habotnicie sau ipocrizie. Iubea România cu toată ființa sa!

Nu putea sta departe de țară, iar dorul de România, sentimentul de apartenență, iubirea de neam și de ai lui, naivitatea lui incurabilă, speranța, dar și convingerea că acasă este cel mai bine i-au și grăbit sfârșitul!

Toate s-au lovit în țara lui iubită de resemnare, indolență, dezinteres, laşitate, lipsa de profesionalism si empatie.

Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau să vă plictisesc cu lucruri frumoase, clar nu fac audiență!

Unele televiziuni nici nu au considerat important sa transmită știrea despre înmormântarea lui. Măcar un cap video și 3 poze alb negru pe fundal, maxim 10-15 secunde din prime time.

Am aflat însă “cu exactitate” câți cozonaci se vor vinde de Craciun. Dacă stau să mă gândesc mai bine, au dreptate, în curând vin Sarbătorile de iarnă, iar Diaconu este trecut, old news. El era oricum din altă lume, o lume pe cale de dispariție.

Am sufletul sfâșiat că nu mai este lângă noi, însă, pe de altă parte, știu cât l-ar fi durut să vadă cum se degradează România. Tupeul și nesimțirea s-au transformat în calități, respectul și bunul simt sunt o raritate, iar normalitatea nu este deloc cool.

O lume din ce in ce mai urâtă, mai lipsită de valori și de modele, o lume în care sufletul lui prea bun și curat nu s-ar mai fi regăsit.

În concluzie, pentru cei care încă mai citesc:

Mircea Diaconu, tată, drum lin acolo sus, iar noi, pe aici pe jos, vom încerca să-ți ținem amintirea vie și să-ți ducem numele mai departe cum putem noi mai bine.

Te iubim o veșnicie!”, a transmis Ana Diaconu.