Ce a transmis ÎPS Teodosie

„Eminescu a dezvăluit, a dat viață și a pus în mișcare, în chip veșnic, historialitatea genială a limbii române. Dacă osemintele sfinte ale marelui poet nu vor fi așezate, pentru veșnicie, într-o mare catedrală a neamului, noi vrem să ridicăm o biserică în Constanța, biserică în care să aducem oasele sale sfinte, întru veșnicie. Alte popoare s-au gândit cu sfințenie la Shakespeare și la Dante. Eminescu are o abisalitate comparabilă cu a lui Shakespeare și a lui Dante. El ar merita și trebuie să aibă o biserică adăpostitoare. Eu cred că va avea. Cred că îl avem deja în rândul celor aleși, care se roagă pentru noi din Ceruri, și sper că îl vom canoniza. Este timpul ca neamul românesc să-și cinstească marile personalități așa cum se cuvine.” , a declarat Arhiepiscopul.

Comparând moștenirea lui Eminescu cu cea a unor figuri literare universale precum William Shakespeare și Dante Alighieri, Înaltpreasfințitul a evidențiat abisalitatea operei eminesciene. 

În plus, Arhiepiscopul Tomisului și-a exprimat convingerea că Mihai Eminescu, prin trăirile sale profunde și dedicația față de adevăr și frumos, ar putea fi considerat deja printre cei „aleși” care veghează asupra noastră.

Propunerea lansată de Înaltpreasfințitul Teodosie a stârnit deja un val de discuții și dezbateri, atât în mediile eclesiastice, cât și în cele culturale.