„Noutăţi de la Comisia Europeană! La data de 20 decembrie 2023, Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement care se refereau la neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute în Directiva (UE) 2018/1673 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor şi Decizia-cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal”, arată postarea de joi, pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei. Sursa citată mai spune că această clasare a procedurilor respective „a venit ca urmare a eforturilor depuse de Executiv şi Legislativ, finalizate prin comunicarea progreselor realizate în combaterea spălării banilor şi a manifestărilor prin care se incită la violenţă, ură sau discriminare. România a comunicat adoptarea de Parlament a legii nr. 102/2021 din 30 aprilie 2021 şi a legii nr. 258/2023 din 1 octombrie 2023”.