printul-william-a-facut-o-vizita-surpriza-selectionatei-angliei-inaintea-cupei-mondiale

Prinţul de Wales, care este preşedintele Federaţiei engleze de fotbal, a luat prânzul cu jucătoarele şi stafful tehnic la centrul naţional St George”s Park, după un antrenament deschis şi înaintea unei sesiuni de fotografii.Prinţul William a făcut cunoştinţă cu selecţionera, olandeza Sarina Wiegman, care a condus Anglia la titlul european din 2022.”A fost copleşitor. Chiar nu mă aşteptam la o aşa surpriză de mare. Am cam rămas fără cuvinte”, a declarat Wiegman pentru Sky Sports.Anglia va juca un ultim meci amical cu Portugalia (1 iulie) la Milton Keys, înainte de plecarea la turneul final de la Antipozi.”Leoaicele”, aflate pe locul patru în ierarhia mondială, vor începe campania mondială contra Haiti (22 iulie), înainte de a înfrunta Danemarca şi China în Grupa D.Cea mai bună performanţă a Angliei la Cupa Mondială este medalia de bronz de la CM 2015. La ediţia de acum patru ani din Franţa, Anglia a ocupat locul patru, scrie Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *