cel-mai-dietetic-preparat-facut-din-porc.-mihaela-bilic-dezvaluie-cum-poti-slabi-fara-sa-renunti-la-gustul-delicios-al-carnii

Piftia, mâncarea tradițională preparată din organe de porc și gelatină, este deseori evitată de cei preocupați de greutate și de dietele lor. Cu toate acestea, nutritionista Mihaela Bilic vine cu o perspectivă surprinzătoare: piftia poate fi nu doar inofensivă din punct de vedere al greutății, ci chiar benefică pentru sănătatea oaselor și a articulațiilor.

Contrar miturilor, Mihaela Bilic susține că gelatina din piftie conține substanțe nutritive esențiale, care pot ajuta la prevenirea osteoporozei și la ameliorarea problemelor articulare. 

„Dacă am povestit despre “bomba calorică” din salata de boeuf, astăzi suntem în cealaltă extremă: piftia este produsul hipocaloric al sărbătorilor, cel mai dietetic preparat făcut din porc… sau din curcan.

Piftia are sub 3% grăsime, aproape 5% proteine

Ce e piftia? O carne fiartă cu usturoi, un fel de rasol consumat cu tot cu zeamă/supă. Doar că la piftie nu folosim bucăți nobile de carne, ci părțile de categoria a 2-a: picioare, urechi de porc sau tacâmuri de curcan. Important este sa aibă zgârciuri, oase și șorici, adică multă gelatină și puțină carne.

Cadourile incredibile pe care le fac miliardarii de Crăciun. Alții ar trăi ani buni din acești bani

Nici grăsime nu prea avem în piftie, iar puțina care există se ridică la suprafată (ca la ciorbă) și poate fi îndepărtată după ce se încheagă/întărește. Prin urmare, piftia are sub 3% grăsime, aproape 5% proteine (și mult colagen) totul cu numai 30cal/100g. Dacă nici ăsta nu e preparat dietetic, ce să zic!?!

Preparatul ideal pentru osteoporoză și probleme articulare.

Suplimentar se potrivește și în dietele proteice, pentru că nu conține glucide, iar faptul că e fiert îl face usor de digerat. Zeama întărită sub formă de gelatină e bogată în colagen și concentrată în calciu cu bioeficiență maximă, deci piftia poate deveni preparatul ideal pentru osteoporoză și probleme articulare.

Cât despre siluetă nicio grijă, chiar dacă o mâncați cu o felie de pâine, tot “de slăbit” se cheamă că este”, a scris nutriționistul Mihaela Bilic pe contul de Instagram.

VIDEO: Ie promovată ca tradițională, fabricată, de fapt, în China, de vânzare în piețe la prețuri prohibitive. „ În Dragon, 25-30 lei, același produs”. Ce a descoperit șeful ANPC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *