principalele-8-motive-de-divort-–-cum-le-putem-preintampina

Amantul/a: Este una dintre problemele cele mai întâlnite în ziua de azi. Apariția unei terțe persoane se întâmplă din foarte multe motive, unul dintre ele ar fi faptul că ne petrecem mai mult de trei sferturi din viață la serviciu. Tot la serviciu suntem cei mai dispuși concesiilor pentru a ne păstra postul. Ne îmbrăcăm și vorbim frumos, cum de altfel, suntem dispuși să ascultăm poveștile colegilor, dar ne putem face si ascultați cu propriile probleme/povești. Și uite așa, încet dar sigur, dintr-o relație de colegialitate se poate ajunge la prietenie și apoi la clandestinitate.

Adicțiile: droguri, alcool, jocuri de noroc pot crea tensiuni foarte mari în cuplu. În primul rând pentru faptul că persoana adictivă nu își recunoaște problema. Și în al doilea rând, pentru că partenerul/a acestuia nu stie cum îl poate ajuta cu adevărat, apelând la un specialist mai întâi persoana care nu suferă de adicție și abia poi adictivul. Pentru a învăța cum să își facă și partenerul să apeleze ulterior la ajutor specializat.

Comunicarea defectuoasă. Avem senzația că vorbind mult, spunem cu adevărat ce ne doare și că îl facem pe celălalt să ne asculte problemele pentru a le rezolva. Numai că, tonul inadecvat, lipsa capacității de a-l asculta și pe celălalt, lipsa dorinței de a face un compromis, duce de fapt, la o lipsă de comunicare utilă cuplului.

Abuzul fizic și emoțional. De foarte multe ori certurile degenerează, făcându-l pe unul dintre cei doi sau pe amândoi să ajungă la jigniri, injurii, sau chiar violență fizică.

Viața sexuală nesatisfăcătoare. În peste 90% dintre cuplurile din țara noastră, după 5, 6 ani de relație, unul dorește să facă mai mult sex iar celălalt nu.

Problemele financiare, datorate lipsei de perspectivă, investițiilor greșite sau planurilor care nu au legătura cu potența financiară a celor doi.

Familia de origine, toxică, o familie care se implică mai mult decât este cazul ajungând să sufoce cuplul.

Prietenii toxici, sunt cei care atrag ca un magnet pe unul dintre parteneri, făcându-l să nu se mai implice în viața de cuplu, să dezvolte diferite adicții (de droguri, alcool, jocuri de noroc) lipsindu-l de dorință și de capacitatea de a mai investi în propria familie.

Cum se ajunge în situațiile descrise mai sus?

Principalele motive au legătura cu faptul că ne petrecem din ce în ce mai mult timp și ne consumăm exagerat de multă energie la serviciu. Și tot acolo încercăm să ne găsim consolarea de la colegi ce par că ne înțeleg mai bine decât partenerul de acasă. Muncind mult ajungem să ne simțim din ce în ce mai puțin înțeleși de cei de acasă, și apoi dorim cumva să compensăm dezvoltând o serie întreagă de adicții: droguri, alcool, pentru a compensa sau pentru a ne recompensa. Tot așa ajungem să dezvoltăm și diferite tulburări psihice cum ar fi:– tulburări de personalitate sau de comportament– depresie– anxietate– distimie– ciclotimie– atacuri de panică– gânduri sau planuri de suicidÎn egală măsura suferim diferite perturbări funcționale:◦ tulburări ale somnului◦ tulburări alimentare sau digestive◦ tulburări ale vieții sexuale: anorgasmie, frigiditate, probleme erectile, ejaculare precoce

Citiți continuarea pe avantaje.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *