Războiul din Gaza este, fără îndoială, cel mai important și periculos eveniment din ultima parte a anului 2023. Controversatul ministru israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat dealtfel recent că Israelul este atacat într-un „război multi-arenă” din șapte zone, pe care le-a identificat drept Gaza, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Yemen și Iran, declarând în mod concomitent că oricine acționează în vreun fel împotriva Israelului devine o potențială țintă a forțelor israeliene, iar doar din această abordare putem evalua ușor periculozitatea conflictului și capacitatea sa de degenerare (https://www.ft.com/content/6932a369-f3f6-46e5-be1f-ce47e14e5ece). În același timp și în mod complementar, liderul palestinian Mahmoud Abbas a declarat că aceasta este cea mai mare suferință și amenințare cu care s-a confruntat vreodată poporul palestinian. (https://news.sky.com/story/hamas-israel-war-palestinian-president-mahmoud-abbas-says-conflict-is-gaza-as-greater-than-war-of-extermination-13038105). Și da, suferința oamenilor din regiune trebuie pusă în prim-plan, iar violențele contra civililor să fie condamnate în mod unanim și dur, fiind evident în același timp că schimbările pe care le induce războiul din Gaza sunt și de tip geoeconomic.
În primul rând însă, în urma războiului din Gaza, apare evident că Occidentul se va confrunta din nou cu probleme societale importante, rezultate din afluxul de emigranți palestinieni, dar chiar și cel de israelieni. În același timp țările europene pur și simplu nu pot (și nici nu mai vor!) să primească și mai mulți refugiați, fapt confirmat recent prin refuzul Poloniei de a primi mai mulți migranți ucraineni, respectiv de starea de urgență instituită în Italia privind imigrația. Totuși, exodul de cetățeni palestinieni și israelieni este în desfășurare, capătă aspecte de masă, și-n mod clar este direcționat către țări europene. Singura altă opțiune pentru acești refugiați palestinieni și israelieni ce vor rezulta în urma acestui război este relocarea în țările vecine conflictului, dar țările din Orientul Mijlociu refuză în mod absolut să primească și mai mulți refugiați, după milioanele de sirieni și yemeniți ce s-au localizat pe teritoriile lor în ultimii ani. Legat de asta, ziarul ”Israel Hayom”, deținut de unul dintre prietenii apropiați ai lui Netanyahu, a consemnat clar că parlamentarii americani de rang înalt plănuiesc să legifereze repatrierea refugiaților din Gaza conexată cu ajutorul financiar acordat sau comerțul desfășurat de SUA pe linia țărilor musulmane. Aceasta înseamnă că SUA va putea condiționa eventualele fonduri sau tranzacții în relațiile cu Egipt, Irak, Yemen,Turcia, ș.a., de acordul acestor țări pentru acceptarea multora dintre cei peste 2 milioane de potențiali refugiați palestinieni, cu ajutorul financiar și numărul de refugiați respectiv acceptați de fiecare țară deja detaliate în această poză atașată.
Presupusa propunere americană, schițată ca-n poză, aseamănă explicit situația refugiaților palestinieni cu cea a celor cca. 6 milioane de ucraineni care s-au refugiat din cauza războiului din Ucraina, sau cu cea a refugiaților războiului civil sirian, e și mai imporatant însă că este menită să consolideze soluția unui ”exod planificat”, cu alte cuvinte epurarea etnică a teritoriului Gaza, posibilitate ce-a devenit, din afirmație de tip conspiraționist, o cvasicertitudine. Documentul invocat de ziarul amicului lui Netanyahu învinuiește direct ONU, respectiv Agenția Națiunilor Unite de Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinei din Orientul Apropiat (UNRWA), pentru perpetuarea conflictului și agravarea crizei refugiaților, americanii citați declarând că ONU propagă narațiunea conform căreia palestinienii sunt refugiați și nu că aceștia fug din propria voință de a scăpa de Hamas (narativul americano-israelian), susținând în final că UNRWA trebuie desființată! (https://www.israelhayom.com/2023/11/29/senior-us-lawmakers-review-plan-that-conditions-aid-on-arab-countries-receiving-gazans/).
În aceeași linie, recenta vizită a Ursulei von der Leyen în Orientul Mijlociu a avut ca scop tot convingerea țărilor din Orientul Mijlociu ca să accepte refugiații palestinieni, în cazul previzibil al unui exod total. Presa independentă a relatat chiar că Von der Leyen a oferit ajutorul financiar în schimbul primirii refugiaților sub formă de mită, adresându-se în această accepțiune liderilor Egiptului, cu 10 miliarde de dolari, și respectiv Iordaniei, 5 miliarde de dolari. (https://new.thecradle.co/articles-id/15176). Această tentativă disperată de mituire arată în schimb că țările din Orientul Mijlociu nu sunt dispuse să accepte pe moment propunerea americană, pricepând că acest plan ar însemna în mod automat că neagă cauza istorică palestiniană, dar și mai grav, că de fapt acceptă în mod direct că Palestina devine pământ israelian. Apare așadar în mod limpede că singura soluție viabilă pentru Israel (și SUA) este să-și preseze în continuare aliații europeni, mult slăbiți din punct de vedere economic în urma războiului ucrainean, pentru a-i primi pe majoritatea acestor refugiați. Deci noi dificultăți create UE în perspectiva lui 2024!
Subliniez totodată că potențialele consecințe negative ale războiului din Gaza sunt totuși greu de evaluat cu precizie, deoarece nu s-a stabilit încă în mod dovedit și faptic cum a izbucnit acest conflict, cum anume a putut avea succes ciudatul atac al Hamas din 7 octombrie, în condițiile în care hamas-iștii nu au înregistrat niciun succes notabil în operațiunile lor împotriva Israelului din ultimele decenii. Plus faptul imposibil de explicat că israelienii au ignorat avertismentele serviciilor secrete egiptene legate de un posibil atac al Hamas! (https://www.timesofisrael.com/egypt-intelligence-official-says-israel-ignored-repeated-warnings-of-something-big/). Încă nu există o explicație logică și fezabilă cu privire la motivul pentru care conducerea israeliană a ignorat aceste avertismente, ceea ce credibilizează în plus acuzațiile infamante că Netanyahu ar fi fost chiar complice la declanșarea intenționată a războiului din Gaza. E limpede că aceste aspecte ale războiului trebuie lămurite urgent, spre a se putea implementa în continuare soluții eficiente și realiste.
Trec acum la blocada Mării Roșii, incident gravissim ce rezultă ca și consecință a războiului din Gaza, treabă ce va avea consecințe mari asupra economiei mondiale, cu prejudicii deosebite aduse economiilor occidentale, bineînțeles și celei israeliene. ”Blocada houthi” a strâmtorii Bab el Mandeb a început pe 19 noiembrie, dar escaladarea din ultimele zile a atacurilor yemenite are deja efecte catastrofale asupra lanțurilor globale de transport și aprovizionare. Rebelii houthi au precizat clar că orice navă afiliată sau destinată Israelului va fi interceptată, doar navelor din ”Sudul Global”, incluzând cele chineze, rusești, iraniene, li se va permite să treacă prin strâmtoarea Bab el Mandeb, punctul nodal ce face legătura bazinului mediteranean cu Oceanul Planetar estic. Astfel, yemeniții, cu sponsorizare vădit iraniană, au reușit într-un mod simplu și eficient să blocheze maritim o mare parte a comerțului Occidentului, generând concomitent pagube uriașe ce vor slăbi economia Israelului. Aceasta se bazează în principal pe exporturi, dar majoritatea materiei prime necesare producției vine în Israel prin transport maritim. În același timp Administrația pentru Comerț Internațional a declarat că Israelul nu este autosuficient din punct de vedere agricol, ci se bazează pe comerț pentru a-și hrăni oamenii, deci vine o dificultate imediată și pe această cale (https://www.trade.gov/country-commercial-guides/israel-agriculture). Ca să aveți o imagine mai clară, consemnez că al treilea port ca mărime al Israelului, Eilat, a înregistrat deja o scădere a activității cu 85% din cauza atacurilor rebelilor Houthi (https://www.newarab.com/news/israels-eilat-port-sees-85-activity-drop-amid-houthi-raids). Deși nu este la fel de mare ca Haifa sau Ashdod, portul Eilat este singura poartă pe care Israelul o are spre Est.
Pricepem deci că rebelii Houthi au un rol fundamental în această operațiune de pedepsire a Israelului, iar Occidentul îi înfățișează ca pe o mișcare radicală, revoluționară și teroristă. În fapt, este imposibil de negat că Houthii sunt acum guvernul de facto din Yemen, în condițiile în care 80% din populația yemenită trăiește sub guvernul funcțional, dar și extrem de represiv, al Houthi, fapt consemnat inclusiv de Brookings Institution, un think-tank american finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates. (https://www.brookings.edu/articles/the-houthis-after-the-yemeni-cease-fire/#:~:text=The%20Houthis%20seem%20prepared%20to,Arabia%20to%20combat%20during%202023). Deși Houthii sunt șiiți, iar puterea lor actuală este văzută ca rezultat al sprijinului Iranului (ca o modalitate de a încadra conflictul în termeni religioși), ei aparțin de fapt unei alte secte șiite decât Iranul, o sectă mai apropiată în credințele sale de sunniți, fapt ce-i apropie de întreaga lume musulmană. Houthii au câștigat de fapt puterea în 2014 printr-o agendă anticorupție expresivă, într-o perioadă de nemulțumire tot mai mare față de dictatorul-marionetă impus atunci de către Arabia Saudită, și sunt încă implicați în lupte care provoacă multe victime civile.
Mai departe, voi prezenta o imagine de ansamblu asupra modului în care restructurarea coridorului comercial global, impusă ca urmare a blocadei Houthi din Marea Roșie, va afecta economia globală. Administrația SUA pentru Informații Energetice (EIA) a consemnat că strâmtoarea Bab el Mandeb este o rută mega-strategică, majoritatea exporturilor de petrol și gaze naturale din Golful Persic tranzitând Canalul Suez sau conducta SUMED trecând prin strâmtoarea Bab el Mandeb, respectiv prin strâmtoarea Ormuz, pe drum spre Europa și SUA. Fluxurile totale de petrol ce trec prin strâmtoarea Bab el Mandeb, controlată de Yemen, reprezintă aproximativ 9% din totalul petrolului comercializat pe mare (https://www.eia.gov/todayinenergy/detail.php?id=41073#:~:text=The%20Bab%20el%2DMandeb%20Strait,oil%20and%20natural%20gas%20shipments). În plus, aproximativ 12% din comerțul global trece prin Canalul Suez, dar care canal nu poate fi accesat de navele ce se îndreaptă către Occident fără să aibă acces la Bab el Mandeb. Așadar, deja marile companii de transport maritim, inclusiv MSC (care deține aproximativ 20% din flotele globale de marfă), au început să navigheze spre sudul Africii, în jurul Capului Bunei Speranțe, pentru a evita strâmtoarea Bab el Mandeb, adăugând astfel minimum 44 de zile și 20 000 km periplului lor comercial, fapt ce duce la costuri și întârzieri uriașe. Alte companii, precum colosul petrolier BP, au întrerupt tot tranzitul prin Marea Roșie, prețul țițeiului crescând astfel din cauza aceasta (https://www.newarab.com/news/red-sea-attacks-gaza-forcing-costly-ship-reroutes).
Pot afirma și că ”Blocada Houthi” a făcut cumva SUA de rușine: americanii au reunit un grup operativ din 20 de țări, Operațiunea Gardianul Prosperității (OPG), pentru a apăra transportul maritim de atacurile Houthi, dar tot mai multe companii de transport maritim renunță la rută motivând că OPG nu le poate proteja corespunzător (https://www.theguardian.com/us-news/2023/dec/19/us-announces-naval-coalition-to-defend-red-sea-shipping-from-houthi-attacks#:~:text=US%20announces%20naval%20coalition%20to%20defend%20Red%20Sea%20shipping%20from%20Houthi%20attacks,-Egypt%20and%20Saudi&text=The%20US%20has%20announced%20the,rebel%20Houthis%20on%20merchant%20shipping). Aproape jumătate dintre țările din OPG nu și-au recunoscut până acum contribuțiile la acest program, iar Italia și Spania, care au fost enumerate inițial ca și colaboratori la OPG, s-au distanțat public de această grupare. (https://www.newarab.com/news/us-allies-wary-red-sea-force-public-opposes-gaza-war). În plus, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, țările ce ar fi cele mai importante în această operațiune numită OPG, nu au acceptat să facă parte din forța maritimă care îi provoacă pe houthi, deoarece rachetele yemeniților sunt capabile să lovească câmpurile petroliere din Arabia Saudită și Emirate. Și nici Egiptul nu a acceptat să ia parte la operațiune! E fezabil să credem că țările menționate știu că Rusia și Iranul dețin drone subacvatice, pe care le-au mobilizat deja, ceea ce înseamnă că nici măcar submarinele avansate pe care le deține SUA nu ar putea menține Bab el Mandeb deschisă aliaților occidentali.
Ca rezultat al acestor bariere economice create de rebelii Houthi, susținuți și mobilizați de către iranieni, Joni Ernst, o senatoare americană, a declarat că SUA trebuie să reînceapă să fie agresivă cu Iranul. Senatorii americani Lindsey Graham și Richard Blumenthal l-au îndemnat pe președintele Biden să atace Iranul în cazul în care un soldat american ar fi ucis pe oricare dintre fronturile din Orientul Mijlociu, generând un proiect legislativ în Senat care nu mai necesită nicio autorizare suplimentară a Congresului pentru ca Biden să declanșeze practic un război cu Iranul! (https://www.iranintl.com/en/202311176957). Graham a cerut în plus o abordare și mai dură față de Teheran, sugerând că SUA ar trebui deja să bombardeze în interiorul Iranului și „să scoată Iranul de pe hartă”, ca urmare a luptei aliaților iranieni împotriva trupelor israeliene și americane (https://www.iranintl.com/en/202312283124). Amenințarea unui război mai larg în regiune a crescut astfel, cu consecințe grave și de neconceput azi pentru lume, în cazul unor atacuri directe între SUA și Iran.
Cealaltă rută comercială pe care navele care se îndreaptă spre vest ar putea să o urmeze în circumstanțe normale, dar mai anevoioasă și costisitoare, este prin Strâmtoarea Ormuz, folosind Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC), lansat la ultimul Summit G20, care începe din Mumbai și trece prin Strâmtoarea Ormuz în Dubai. IMEC a fost lansat ca o modalitate de a submina Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei și Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud (INTSC) al Rusiei și Iranului, dar din cauza conflictului din Gaza a fost declarat „mort la sosire”, din moment ce Arabia Saudită este incapabilă să colaboreze acum cu Israelul.
CITEȘTE CONTINUATEA AICI
