rafila,-despre-greva-anuntata-de-sanitas:-sunt-convins-ca-atunci-aceasta-greva-nu-va-mai-avea-obiect

Despre greva anunţată de cei de la SANITAS, ministrul Rafila a spus într-o intervenţie la un post TV că au avut discuţii repetate, atât Ministerul Sănătăţii, dar şi prim-ministrul şi viceprim-ministrul Marian Neacşu, cu cei din sindicate şi s-a discutat inclusiv posibilitatea măririlor salariale la personalul TESA, în primul trimestru al acestui an. El a precizat că aceste tensiuni care există, unele dintre ele sunt justificate, pentru că într-adevăr veniturile trebuie să crească şi la personalul TESA care asigură funcţionarea spitalelor, relatează News.ro.

”Lucrurile astea se vor întâmpla aşa cum a promit premierul. Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect”, a subliniat el.

Rafila a menţionat, de asemenea, că cele două domenii prioritare, Sănătatea şi Învăţământul reprezintă „şi pentru Guvern şi pentru toată lumea într-adevăr domenii în care trebuie să putem să funcţionăm cât mai aproape de normal”. Ministrul Sănătăţii a anunţat că la sfârşitul anului trecut, s-a aprobat prin Ordonanţă prin care ”începând cu 1 ianuarie 2024, toate posturile care se eliberează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs fără memorandum”.

”Deci ce se eliberează de acum încolo prin pensionare, prin plecare, se pot ocupa fără memorandum tocmai ca să scădem puţin presiunea şi să putem să înlocuim personalul într-un ritm care are legătură cu nevoile sistemului de sănătate”, a mai spus Rafila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *