ministrul-agriculturii-promite-transformarea-industriei-alimentare-prin-finantare-sustinuta.-declaratii-la-finalul-discutiilor-cu-patronatele-din-domeniu

„Este pentru prima oară şi cred că nu s-a întâmplat până acum ca Ministerul Agriculturii să scoată un program atât de important pentru procesarea din România (…) programul Investalim, cu alocare de 520 de milioane de euro. S-au depus proiecte de aproape 1,1 miliarde de euro şi încercăm împreună cu colegii mei de la Finanţe şi cu sprijinul domnului premier Marcel Ciolacu să finanţăm tot acest program, pentru că ne dorim foarte mult să procesăm cât mai multă materie primă, să nu o mai exportăm şi să importăm produse finite”, a spus ministrul Agriculturii.El a menţionat şi alocarea de 600 de milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru independenţa energetică atât în fermele din România, cât şi în în unităţile de procesare. „Avem prin Banca Europeană de Investiţii, din Fondul de Modernizare, o alocare de 600 de milioane de euro pentru independenţa energetică atât în fermele din România, cât şi în în unităţile de procesare. Ne dorim ca aceşti bani să fie accesaţi de către industria din România. Ţin foarte mult să dezvoltăm acest sector. Sigur, vom finanţa în continuare industria alimentară din România pentru că ne dorim foarte mult, aşa cum spuneam mai devreme, să producem în România produse româneşti şi să nu importăm alte produse pentru români şi pentru ţara noastră”, a mai transmis Barbu, citat de Agerpres.

Caravana România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, coboară în stradă, alături de români. De luni până vineri, de la ora 13:00Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii industriei alimentare s-a convenit constituirea unui grup de lucru care se va întâlni o dată la două săptămâni cu departamentele din cadrul Ministerului Agriculturii pentru a clarifica aspectele legate de actele normative şi ordinele de ministru necesare pentru ca industria alimentară să nu aibă probleme.Prezent la discuţii, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Radu Timiş, a susţinut că prin programul Investalim, industria de procesarea a cărnii a avut o şansă din punct de vedere al eficienţei şi al preţurilor produselor româneşti la nivel european.”Industria de procesare a cărnii este singura industrie care are cel mai mare capital românesc privat şi prin acest Investalim ne-aţi dat o şansă mare să reuşim din punct de vedere al eficienţei, al productivităţii, al preţurilor produselor noastre la nivel european. În afară de câteva programe, gen Sapard, sau investiţii pe care industria le-a făcut acum 20-25 de ani, retehnologizări masive nu s-au făcut. Cu această ocazie reuşim, cel puţin pe următorii 10 ani, să oprim în mare parte importurile şi cea mai mare parte a produselor care se vor vinde mai departe pe piaţa românească să fie produse procesate de către industria noastră”, a explicat acesta.

Taxa surpriză din Italia: Străinii vor fi nevoiți să plătească 2.000 de euro pentru a accesa serviciile medicale de statŞi preşedintele Rompan, Aurel Popescu, a subliniat că este extrem de important ca industria alimentară să beneficieze de credite cu dobândă subvenţionată şi garantate de stat pentru capital de lucru şi pentru investiţii. „Acest lucru este foarte important pentru noi şi pentru fermieri până la urmă, pentru că noi putem cumpăra grâu de la fermieri şi noi venim cu bani, plătim repede şi atunci ne putem face stocurile de iarnă. Investalim este bun, iar domnul ministru a propus ca în anul 2024 să avem sectorial împărţiţi banii astfel încât toate sectoarele să beneficieze de aceste investiţii. Panourile fotovoltaice, foarte importante şi acestea, şi o să discutăm de mâine cu colegii din ţară. Lucrurile sperăm să înceapă pe un făgaş bun”, a adăugat preşedintele patronatului din industria de morărit şi panificaţie.La rândul său, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, a cerut ministrului relansarea programului „Laptele şi cornul” pentru a creşte cererea de lapte de la fermieri, dar şi anumite subvenţii pentru buletinele de analiză, în aşa fel încât procesatorii, fermierii „să nu mai fenteze calitatea”.”Noi întotdeauna am avut un parteneriat deschis şi foarte bun, constructiv cu Ministerul Agriculturii. După părerea mea, urmează o creştere a inflaţiei, pentru că au crescut taxele şi chiar TVA la unele produse. Mă aştept să crească preţurile la unele produse la raft. De aceea trebuie să reducem costurile, iar ca să reducem costurile de producţie avem nevoie de investiţii şi aici avem Investalim. Am cerut totuşi să vedem dacă putem relansa laptele şcolar, programul laptele şi cornul pentru a creşte cererea de lapte de la fermieri, să-i ajutăm şi pe fermieri, pentru că de două luni de zile consumul a scăzut, nu ştiu din ce cauze, dar pentru a ajuta întreaga filieră este nevoie să găsim acele puncte pe care să ni le permită şi bugetul de stat, dar şi în Uniunea Europeană. Să vedem subvenţionarea motorinei, accizei la motorină pentru colectare lapte sau produse lactate transportate de la fabrică la magazine, o subvenţionare a buletinelor de analiză pentru ca procesatorii, fermierii să nu mai fenteze calitatea şi să crească intensitatea de control pe calitatea produselor alimentare şi să asigurăm consumatorului produse sigure şi de foarte mare calitate. În continuare căutăm soluţii cu Ministerul Agriculturii”, a subliniat şeful APRIL.

Experimentul cu apă clocotită care îți arată pericolul din merele de la supermarketNu în ultimul rând, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a transmis că discuţia cu ministrul Agriculturii a fost „puţin mulţumitoare, dar încurajatoare”, pentru că a prezentat un program prin care industria alimentară poată fi ajutată.”Ni s-a prezentat un proiect şi un program prin care industria alimentară să poată fi ajutată, pentru că la ora actuală nu numai în România, ci în toată Europa, cheia este dezvoltarea industriei alimentare şi sprijinirea industriei pentru a fi competitivă. Din ceea ce mi-a spus domnul ministru astăzi rezultă că ministerul este deschis pentru a ne ajuta. Dacă vom fi ajutaţi, industria alimentară va rezista şi va deveni competitivă pe piaţa europeană. De asemenea, nu trebuie uitat că industria alimentară este cea care preia materiile prime şi cea care poate să-i ajute pe fermieri să-şi comercializeze materiile prime şi să le ducă spre consumatorul final. Acel program de întâlnire odată la două săptămâni mi se pare o chestie foarte inteligentă, pentru că dacă nu discutăm aşa de des nu vom şti niciodată ce vrem. Fiecare membru va veni către noi şi noi vă venim către Ministerul Agriculturii şi vom spune domnului ministru care va fi feed-backul. Într-adevăr, panourile fotovoltaice sunt foarte importante, dar în acelaşi timp ne trebuie bani ca să putem să devenim competitivi, pentru că din păcate, în ultimii 20 de ani, noi am rămas în urmă şi nu suntem competitivi. Trebuie să facem faţă la preţurile de piaţă pentru a nu pierde piaţa României. În orice caz, discuţia a fost puţin mulţumitoare, discuţia a fost încurajatoare pentru noi”, a concluzionat preşedintele Romalimenta.

Descoperire istorică în Buzău: 3.487 de proiectile şi dispozitive explozive. ISU: Cel mai mare depozit de muniţie subteran identificat în ultimii ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *