Putin i-a mulţumit, de asemenea, liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru invitaţia de a face o vizită, a arătat KCNA, citând biroul asistentului ministrului de externe din Coreea de Nord.

Aceasta ar fi prima călătorie în Coreea de Nord a liderului rus după mai bine de două decenii.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat, luni, că Rusia speră că o vizită a lui Putin în Coreea de Nord, la invitaţia lui Kim, va avea loc ”în viitorul apropiat”, dar a spus că nu a fost stabilită încă o dată.

Relatarea în limba coreeană a KCNA de duminică sugerează că Putin intenţionează să facă o vizită în curând, dar ulterior cea în limba engleză arată că el este ”dispus” să facă asta la o dată apropiată.

În timpul vizitei lui Choe, Rusia a mulţumit Coreei de Nord pentru sprijinul şi solidaritatea sa în ceea ce priveşte operaţiunea militară din Ucraina, a arătat KCNA.

Moscova şi Phenianul şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorările serioase cu privire la acte provocatoare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor său împotriva drepturilor suverane ale Coreei de Nord, agreând să coopereze în gestionarea situaţiei regională, arată relatarea.

Cooperarea între Phenian şi Moscova va corespunde spiritului Chartei ONU şi al altor legi internaţionale, conform sursei citate.

După ce a preluat puterea, în 1999, de la Boris Elţîn, Putin a vizitat, în iulie 2000, Phenianul pentru a se întâlni cu Kim Jong Il, tatăl lui Kim Jong Un.

Preşedintele rus a acceptat invitaţia lui Kim de când s-au întâlnit, în Rusia, la un summit, în septembrie, a declarat anterior Peskov.

Legăturile tot mai strânse dintre Kim şi Putin din ultimii ani au îngrijorat Washingtonul  şi pe aliaţii săi, care au condamnat comerţul cu arme între cele două ţări ca o violare a mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

Transferul de către Phenian al unor rachete balistice şi al altor arme în Rusia pentru a fi folosite împotriva Ucrainei şi continuarea dezvoltării de programe de rachete nucleare şi balistice solicită atenţie şi acţiune coordonată, a afirmat Jung Pak, oficialul SUA pentru Coreea de Nord, la o întâlnire cu trimişii pe probleme nucleare din Coreea de Sud şi Japonia, care a avut loc joi la Seul.