În cursul acestei nopți, în jurul orei 1.00, pompierii ISU București-Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Oriav din sectorul 3 al Capitalei.

Incendiul s-a manifestat cu flacără violentă și degajări mari de fum la 3 locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp.

Ținând cont de distanța foarte mică dintre proprietățile afectate, accesul echipelor de intervenție s-a realizat cu dificultate, dispozitivul fiind amplasat pe două străzi. 

În urma evenimentului una din locuințe a fost distrusă integral, iar celelalte două au fost afectate parțial, anunță pompierii.

Potrivit reprezentanților ISU, două persoane – respectiv două femei de 28 de ani și de 66 de ani –  cu atac de panică au fost transportate la spital.

Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit 10 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, și 3 ambulanțe SMURD.

Incendiul a fost lichidat joi dimineață, în jurul orei 7:55.