În primul semestru din 2023 s-au născut puțin peste 73 de mii de copii în România, cel mai mic număr de copii nou-născuți din ultimii 145 de ani. Pornind de la realitate că dificultățile financiare îi împiedică pe români să facă copii, un site specializat în parenting a calculat care este costul real al creșterii unui copil.
Experții care au studiat acest fenomen în țările dezvoltate au pus acest declin pe seama mai multor factori, inclusiv al schimbării stilului de viață datorat prosperității economice. Aceasta prosperitate vine la pachet cu creșterea așteptărilor pe care le avem legate de calitatea vieții pentru noi și copiii noștri. Astfel, mulți părinți care își doresc o familie mai numeroasă pot considera că aceasta devine o provocare financiară.
ClubulCopiilor.ro a decis să se concentreze pe ultimul aspect, și anume determinarea costului asociat creșterii unui copil în România și a efectuat un studiu axat pe evaluarea costului minim necesar pentru creșterea unui copil de la nastere până la vârsta de 19 ani (până la terminarea liceului) în cadrul unei familii din mediul urban.
Costul creșterii unui copil în România este de aproape 385 de mii de lei iar costul creșterii celui de-al doilea copil este de aproape 258 de mii de lei.
Costul total pentru creșterea unui copil născut în 2024 ajustat la rata inflației este estimat la puțin peste 594 de mii de lei pentru primul copil și 418 mii de lei pentru cel de-al doilea copil. Astfel, părinții care își doresc 2 copii vor avea un cost de cel puțin un milion de lei pentru creșterea acestora până la terminarea liceului.
Cât te costă să crești un copil în 2024 până la vârsta de vârsta de 19 ani
Primul semestru din 2023 – 73.000 nașteri (cele mai puține din ultimii 145 de ani)Primul copil 594.000 leiAl doilea copil 418.000 de leiCreșterea a doi copii > 1.000.000 lei
Sursă: Clubulcopiilor.ro