„Să vină cu un impact bugetar, să vedem despre ce e vorba şi să ne dea răspunsul cineva la întrebarea cine a introdus impozitarea pe pensii. Îmi aduc aminte că această impozitare pensii a fost introdusă în 2010 după ce CCR a spus că nu se pot tăia pensiile, mai ţineţi minte, şi guvernul Boc a venit cu impozitarea pensiilor. Dar nu am nicio problemă, este evident că dorim ca oamenii să aibă venituri cât mai mari”, a spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. 

„Nu sunt ministrul de Finanţe, dacă ministrul de finanţe prezintă modul în care se pot recupera veniturile care să spunem n-ar mai ajunge la bugetul de stat, de ce nu? Până la urmă ăsta este scopul nostru, să găsim soluţii pentru oameni”, a spus Câciu.