”La data de 30 ianuarie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 7 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 55 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În fapt, la data menţionată, în jurul orei 12:30, Secţia 7 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în jurul orei 10:40, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe o stradă din sectorul 2, a fost acroşat cu intenţie de către un alt participant la trafic”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, în urma verificărilor, a fost depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, care s-ar fi aflat la volanul autoturismului, în calitate de conducător auto de tip ride-sharing.
”De asemenea, la faţa locului s-a prezentat şi un echipaj de prim ajutor care a transportat victima la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către Secţia 7 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a mai transmis sursa citată.
Surse din anchetă, citate de News.ro, au precizat că şoferul conducea o maşină Uber, iar incidentul s-a produs la virarea spre stânga către Obor, maşina venind din directia Lizeanu spre Ştefan cel Mare.
Şoferul susţine că a trecut pe culoarea verde a semaforului, virând uşor spre stânga în direcţia Obor, acordându-i prioritate biciclistului şi chiar i-a facut semn acestuia sa treacă, însă biciclistul a început să-i adreseze injurii. De cealaltă parte, biciclistul spune că nu i s-a acordat prioritate de trecere, motiv pentru care i-a adresat reproşuri şoferului, iar acesta ar fi întors maşina, l-a urmărit şi l-a lovit.