Buchete de flori albe și lumânări au fost aranjate pe trotuarul din fața clădirii care adăpostește sediul Ambasadei Federației Ruse din Șoseaua Kiseleff Nr.6, București. În apropiere de acestea se află și două fotografii ale lui Navalnîi.

Pe trunchiul unui copac situat în scuarul adiacent ambasadei, a fost amplasat un panou cu fotografia lui Navalnîi, data morții sale, 16.02.2024 și cu mesajul pe care acesta a spus că îl va transmite rușilor la moartea sa, „Don”t give up” (Nu renunțați). La picioarele copacului sunt așezate buchete de flori albe și roșii și numeroase lumânări aprinse.

Imaginea a fost postată de politicianul Andreea Leonte, cu textul:

„Navâlnîi a avut curaj.Și azi mulți ruși au curaj datorită lui. Asta îl face un erou și asta îi va ține memoria vie. Și într-o zi rușii vor înfrânge regimul ucigaș de la Kremlin.Zeci de români i-au adus astăzi un omagiu în fața ambasadei Rusiei din București. Și noi am avut un astfel de regim criminal și l-am înfrânt, acum 34 de ani, pentru că niște oameni ca Navalnîi au avut curaj.”

La rândul său europarlamentarul Vlad Gheorghe a organizat pe Facebook un eveniment în memoria lui Alexei Navalnîi, oamenii fiind aşteptaţi duminică, la ora 12.00, în faţa sediului Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Moneda euro digitală a fost aprobată cu votul a trei europarlamentari români. Cine este singurul oficial român care s-a opus

”Putea să trăiască şi azi dacă nu se întorcea în Rusia lui Putin. A ales să pună mai presus de propria viaţă visul unei ţări eliberate, visul libertăţii fiecărui cetăţean rus. Paşnic, cu lumânări şi flori îi aducem un ultim omagiu celui care a avut curajul şi demnitatea să-şi înfrunte criminalul până la moarte şi dincolo de ea – Aleksei Navalnîi”, a scris pe Facebook europarlamentarul Vlad Gheorghe. 

Alexei Navalnîi a murit, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, citând confirmarea primită din partea mamei politicianului de opoziţie, care pune capăt ultimelor speranţe ale susţinătorilor săi că acesta ar mai fi în viaţă, relatează Politico. De asemenea, echipa sa solicită ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei.

”Alexei a fost ucis. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie, la ora 14:17. ora locală, conform mesajului oficial către mama lui Alexei”, a declarat purtătorul de cuvânt Kira Iarmiş, într-un mesaj în rusă şi engleză publicat sâmbătă pe platforma de socilizare X.

Escrocii au trucat și videoclipurile cu Mugur Isărescu. Mesajul fals pentru o platformă financiară, dezvăluit de BNR

”Un angajat al coloniei a spus că trupul lui Navalnîi se află acum în Salekhard. A fost ridicat de anchetatorii de la CI. Acum fac investigaţii pe el”, potrivit postării.

”Solicităm ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, a mai spus acesta.

Autorităţile închisorii au anunţat vineri că Navalnîi, considerat pe scară largă drept duşmanul politic numărul unu al preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit după ce şi-a pierdut cunoştinţa în urma unei plimbări.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat decesul, iar vestea a primit o acoperire largă din partea presei internaţionale şi ruse.

Dar unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Navalnîi au avertizat că rudele sale nu au fost informate cu privire la moartea lui, o cerinţă a legii, dându-le motive de speranţă.

”Nu există niciun motiv să credem în propaganda de stat. Ei au minţit, mint şi vor continua să mintă. Nu te grăbi să-l îngropi pe Alexei”, a scris Leonid Volkov, aliatul lui Navalnîi, pe Telegram.

Politicianul în vârstă de 47 de ani a fost arestat şi închis în 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde a urmat cu succes un tratament în urma otrăvirii sale cu un agent neurologic, în ceea ce aliaţii săi credeau că este o încercare de a-l ucide, ordonată de Kremlin.

Păcăleala cumpărării de vechime în muncă. Mai merită investiți banii în anii lipsă, după ce guvernul a scumpit contribuția?