Despre Neidoni s-a speculat că ar fi fost coleg de cameră și de facultate cu Florian Coldea, și implicit, amândoi colegi la Institutul Național de Informați.În timp însă, odată cu promovarea lui Coldea și Bogdan Neidoni a tot fost propulsat pe funcții înalte, dar și adus în cercurile magnaților care clădeau imperii din afaceri imobiliare, transmit jurnaliștii de investigații.
Bogdan Gabriel Neidoni a fost de altfel și un oficial important al guvernului Boc. A fost director și mai apoi director adjunct al Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine.
Potrivit unui CV ajuns în posesia jurnaliștilor, reiese că între anii 1996 – 1997 Bogdan Gabriel Neidoni a fost angajat al SRI după ce a absolvit Facultatea de Psihosociologie din cadrul Institutului Național de Informații, între anii 1992- 1996.
Bogdan Neidoni este de altfel, fiul fostului colonel SRI Petre Neidoni, acum decedat, un personaj de legendă imediat după revoluție și până în anii 2000. Ca și fiul său, Neidoni senior a părăsit SRI și s-a ocupat de afaceri cu petrol, numele sau apărând în celebrul dosar de trafic cu combustibili, denumit de anchetatori ”Tracia”. Neidoni a fost asociat în combinațiile cu petrol cu un alt celebru general SRI, Dan Grigoriu, poreclit “generalul fără chip”, devenit acum un afacerist imobiliar discret și implicat în retrocedări dubioase la Agenția pentru Restituirea Proprietăților.
Cu implicații mari și în afacerile imobiliare, familia Neidoni a construit un bloc cu apartamente de lux pe Șoseaua Nordului din Capitală, zona considerată cea mai scumpă în domeniul imobiliar din România.
Iar lanțul de relații controversate nu se oprește aici. Neidoni junior, prietenul generalului Coldea, ajunge în funcția de director adjunct al companiei de stat Teletrans SA, o sucursală a companiei Transelectrica ce asigură transportul energiei pe întreg teritoriul țării. Apoi, fostul coleg de facultate al lui Coldea devine și director general Teletrans în perioada în care la guvernare era Victor Ponta. Acesta și-a păstrat funcția importantă la Teletrans până în ianuarie 2018. Numele său apare și într-o listă a Guvernului din 2017 cu directori ai companiilor de stat strategice, din domeniul apărării și siguranței naționale.
Mai mult, Bogdan Neidoni și Alexandru Cristian Neidoni au făcut parte și din afacerea cu sturioni a Cameliei Voiculescu, una dintre fiicele lui Dan Voiculescu.
Alexandru Cristian Neidoni, consul onorific al României în Principatul Lichtenstein și Bogdan Neidoni au fost implicați și într-o afacere de aproximativ 8 milioane de euro în sectorul 1.
Un grup cu legături în politica din Azerbaidjan a intrat pe fir în 2020 să pună bazele unui ansamblu rezidențial din nordul Bucureștiului. 138 de apartamente de lux urmau să fie ridicate pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați.
Firma de imobiliare a lui Neidoni din Franța a fost în asociere cu Alina Ionelu Abu Iail, însă a fost închisă în 2023. Aceasta este soția lui Abu Avram Iail, cel care ridică un imperiu în imobiliare în nordul Capitalei. Eden Capital Development este deținută în proporție de 30% de Abu Lail Akram, iar în cel mai recent și important proiect anunța peste 1.600 de apartamente într-un turn cu 18 etaje din cea mai râvnită zonă de coloșii imobiliari din nordul Capitalei.
România scoate Huawei din rețeaua națională 5G. Cum justifică guvernul această decizie