Preşedintele PNL a participat marţi seară la Gala CONAF- „Women in Economy” alături de premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi de liderul Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.
„Am venit la acest eveniment din dorinţa de a-mi exprima încă o dată recunoştinţa şi aprecierea pentru tot ceea ce reprezentaţi ca structură asociativă, Confederaţia Naţională de Antreprenoriat Feminin, şi vă mulţumesc personal încă o dată pentru colaborarea excepţională pe care am avut-o atunci când am ocupat funcţia de prim-ministru al României, dar şi după aceea, pentru că s-a format această obişnuinţă a dialogului şi am continuat să ne vedem pe diverse proiecte.
Trebuie să recunosc, într-adevăr, că de fiecare dată m-au impresionat tenacitatea dumneavoastră, curajul de spune lucrurilor pe nume şi, indiferent cu cine am stat de vorbă, mi-aţi spus în faţă realitatea şi, totodată, aţi fost parte la aceste soluţii şi la deciziile care au fost luate şi care trebuie luate şi de aici înainte pentru ca problemele pe care dumneavoastră le identificaţi, cu care vă confruntaţi, să fie rezolvate”, a declarat Nicolae Ciucă.