„România condamnă desfăşurarea alegerilor de către Rusia în teritoriile ale Ucrainei ocupate temporar şi anexate ilegal. Acestea încalcă dreptul internaţional, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Acest alegeri sunt ilegale şi ilegitime, rezultatul lor este lovit de nulitate”, arată o postare pe reţeaua X a Ministerului Afacerilor Externe român.

De asemenea, „România condamnă cu fermitate deschiderea secţiilor de votare pentru alegerile ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi în regiunile Georgiei, Abhazia şi Osetia de Sud, fără acordul autorităţilor din Moldova şi, respectiv, Georgiei.„Acestea sunt ilegale şi încalcă dreptul internaţional.”, conform unei alte postări pe contul MAE de pe reţeaua X, fostă Twitter.