Potrivit declarațiilor fostei casiere, promoțiile și ofertele speciale pot fi sursa unor erori de facturare, iar riscul de a fi înșelat este mai mare decât credem, scrie HNA. Mai ales în cazul produselor vrac sau a celor fără preț exact, cum ar fi cele din noua linie de produse, există posibilitatea ca codurile de bare să fie introduse greșit în sistem. Astfel, dintr-un simplu produs se poate transforma în altul în momentul plasării la casă, dacă casierul apasă o cifră greșită.

Surpriza poate fi și mai neplăcută în zilele de luni, când supermarketurile lansează noi oferte speciale, iar sistemele caselor de marcat nu sunt întotdeauna actualizate corespunzător. Acest lucru poate duce la faptul că prețurile promoționale nu sunt reflectate corect în bonuri, iar clienții riscă să plătească mai mult decât ar trebui.

În acest context, fostul angajat recomandă clienților să acorde o atenție sporită bonurilor după cumpărături, cu precădere în zilele de luni. Chiar dacă poate părea incomod să verifice fiecare produs cumpărat, corectarea imediată a oricăror erori este crucială pentru a evita cheltuielile nejustificate.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a convenit să interzică ambalajele de plastic pentru diverse articole de consum. Această interdicție se va aplica treptat, începând cu anul 2030. Astfel, consumatorii vor observa că unele produse vor dispărea complet de pe rafturile magazinelor în următorii ani. Aceste măsuri nu se vor opri doar la nivelul magazinelor, ci vor afecta și restaurantele, hotelurile și aeroporturile din întreaga lume. De exemplu, începând cu anul 2030, fructele și legumele nu vor mai fi ambalate în plastic în magazine, iar ketchupul nu va mai fi servit în tuburi de plastic în restaurante. La hoteluri, sticlele mici de șampon vor fi eliminate. Chiar și în aeroporturi, folia de plastic folosită pentru protejarea bagajelor va fi interzisă.

De ce se pune muzică în supermarketuri

Te-ai întrebat vreodată de ce se pune muzică în supermarketuri? Experții au o explicație simplă pentru acest lucru.

Există mai multe motive pentru care se pune muzică în magazine, unul dintre ele fiind faptul că are un impact asupra psihicului clienților. Potrivit expertului în psihologie și psihiatrie conf. univ. dr. Simona Trifu, există o legătură strânsă între muzică, reclame și comportamentul de cumpărare al consumatorilor

Ritmul de viață devine tot mai alert, iar oamenii au un nivel ridicat de stres și oboseală. Astfel, în industria alimentară și comercială se folosește muzica drept instrument subtil de a influența oamenii.

Totodată, atunci când sunt difuzate reclame la televizor, volumul crește din același motiv pentru care muzica se aude în difuzoare la supermarketuri. Emoțiile și stările emoționale ale clienților pot fi influențate de muzică. Dacă muzica este veselă și energică, atunci și oamenii vor avea o stare de spirit mai bună. Prin urmare, comportamentul de cumpărare este și el influențat.

Muzica poate influența timpul pe care oamenii îl petrec la cumpărături. Dacă muzica este plăcută, atunci clienții vor rămâne mai mult timp în magazin. Astfel, pot analiza mai multe produse și pot cumpăra mai multe.