Poliţiştii din Ilfov au găsit duminică într-un şanţ pe Centura Capitalei, la km 13+500 în zona localităţii Dobroeşti, o maşină Rolls Royce, în care nu se afla nimeni. Ulterior, a fost identificat proprietarul maşinii, acesta fiind Gigi Becali.
Becali susţine că a încercat să facă o depăşire pe Centura Capitalei, însă şoferul acelui autoturism a intrat şi el în depăşire, iar pentru a evita impactul a tras de volan şi a intrat cu maşina în şanţ. El este cel care ar fi sunat la 112, însă poliţiştii nu l-au mai găsit în maşină. Celălalt şofer care ar fi implicat în accident nu a fost încă identificat.
„Nu că sunt bine, sunt foarte bine! Da, eu eram la volan. Am intrat într-o depăşire, iar cel pe care l-am depăşit s-a băgat şi el în depăşire, fără să se asigure. Ca să-l evit, am tras de volan şi am intrat în şanţ. Când intri într-o depăşire şi cel pe care-l depăşeşti intră şi el în depăşire, se numeşte unghiul mort. Ca să-l evit, am intrat în şanţ”, a declarat Becali, pentru GSP.ro.
Accidentul ar fi avut loc duminică, în jurul orei 11,42, însă Gigi Becali s-a prezentat la Spitalul Pantelimon în noaptea de duminică spre luni, la ora 00,10, iar peste o oră unitatea sanitară a anunţat Poliţia.
Patronul clubului FCSB a fost testat în vederea depistării prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
„În cauza privind evenimentul rutier din data de 12 noiembrie, produs pe DNCB la Km 13+500, în zona localităţii Dobroeşti, facem următoarele precizări: la data de 13 noiembrie, în jurul orei 01,10, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o unitate spitalicească din Bucureşti cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 00,10, la unitatea medicală respectivă s-a prezentat un bărbat, care a declarat că a fost victima unui accident rutier, produs la data de 12 noiembrie pe DNCB, km 13 + 500 – Dobroeşti. Poliţiştii din Pantelimon s-au deplasat la unitatea spitalicească respectivă pentru continuarea cercetărilor, context în care au identificat victima, respectiv un bărbat în vârstă de 65 de ani. Din primele cercetări a rezultat faptul că bărbatul respectiv ar fi fost conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier din data de 12 noiembrie produs pe DNCB la km 13+500 în zona localităţii Dobroeşti. În cauză, conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, în vederea depistării prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative”, susţine IPJ Ilfov, într-un comunicat de presă.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri din Pantelimon în vederea identificării unor posibili participanţi la trafic implicaţi în producerea evenimentului rutier şi a stabilirii cu exactitate a tuturor condiţiilor şi împrejurărilor în care acesta s-a produs, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.