Fostul portar Florin Oprea, care a fost titular între buturile echipei de fotbal Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, în care alb-albaştrii au cucerit primul lor titlu din palmares, a decedat, marţi, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook, notează realitateasportiva.net.
‘Florin Oprea, fostul mare portar al ‘Campioanei Unei Mari Iubiri’ şi ambasador al Ştiinţei, a plecat dintre noi în această dimineaţă. Nu îl vom uita niciodată pe goalkeeper-ul care a apărat poarta Ştiinţei la primul titlu de campioană”, se arată în mesajul clubului.
Oprea, născut pe 2 ianuarie 1948, a apărat poarta echipei din Bănie între 1967 şi 1975, după care a mai evoluat la Dinamo Slatina. El a avut şi şase selecţii în echipa naţională Under-23 a României, potrivit Agerpres.