Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Tarom nu este într-o formă economică de invidiat, iar după această etapă care speră că se va încheia odată cu primirea acelui ajutor de la Comisia Europeană, trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom, a mai spus Grindeanu.
”Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom”, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.
El precizat că, la vreo lună şi ceva după ce a preluat funcţia, a avut o întâlnire cu omologul bulgar, care i-a spus că compania lor aeriană naţională a fost închisă undeva la sfârşitul anilor 90, acum 25 de ani. ”Şi acum reproşează bulgarii autorităţilor, indiferent de guvern, preşedinte, că nu au o companie naţională. Eu spun că, odată cu primirea acestui ajutor de la Comisie, noi trebuie să intrăm la Tarom într-o perioadă de reorganizare şi să suntem deschişi la orice fel de propuneri care să ducă la aşezarea Tarom pe nişte principii economice solide”, a subliniat ministrul.
Guvern: Ajutoarele de stat plătite companiilor din România în 2023 reprezintă 2% din PIB
Grindeanu a mai arătat că în primul rând nu există în discuţie dorinţa de a salva această companie.
”Nu intră în discuţie dorinţa noastră de a găsi orice fel de soluţii, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului, în zona Qatar şi Emirate. Mâine avem o comisie mixtă oamenii de afaceri din Emirate, după vizita noastră, care va avea loc la Bucureşti. Încercăm să găsim soluţii pentru Tarom”, a subliniat Grindeanu.
Ministrul a menţionat că o companie de mărimea Tarom are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajaţi, 90% dintre ei fiind personal navigant. ”Noi avem dublu”, a adăugat ministrul.