Concertul inedit a fost susținut de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, împreună cu Orchestra Militară. Oamenii s-au bucurat atât de cântece patriotice, cât și de colinde cu ocazia venirii sărbătorilor de iarnă.Evenimentul a fost dedicat tuturor românilor din țară și din afara granițelor și a marcat astfel finalul de an printr-un spirit al unității, credinței și patriotismului.
„Eu cred cu tărie că este de datoria noastră, a tuturor, și mai ales a celor care facem parte din viața politică, să facem tot ce putem pentru ca românii, de oriunde s-ar afla, dintre granițe, de dincolo, să se simtă legați de țara mamă”, a declarat Claudiu Târziu, senator AUR.”Pentru noi este o mare realizare pentru că tinerii și copiii acced foarte ușor către muzica patriotică, această muzică de fapt care a fost muzica vitejiei deoarece foarte multe războaie s-au câștigat datorită cântului patriotic și este un cor bizantin, preoți cu crucea în frunte căci asta e creștină”, a afirmat Mihail Bucă, arhidiacon.Cei care au ales să urmărească spectacolul din confortul casei au putut să vadă întregul concert online.