„Am intrat în campania electorală din partea Alternativa Dreaptă pentru a aduce în fața bucureștenilor transparență și o analiză pertinentă asupra ultimilor 8 ani de mandat de la Primăria Capitalei. Despre cei 8 ani se va discuta în această campanie. Am reușit să ne documentăm foarte bine, am strâns o echipă competentă care analizează și vă proomitem că vom face foarte transparent campania. Partidele care au fost la guvernare și care au condus Bucureștiul nu au interes să fie transparente așa cum vom fi noi, ajutați de specialiștii pe care îi avem în spate. Același lucru vom face și după ce vom câștiga Primăria București, vom propune cetățenilor transparență și eficiență”, a declarat Dorin Iacob, într-o intervenție la Realitatea PLUS. 

Întrebat cu ce soluții vine pentru infrastructura urbană, Iacob a replicat: „E vorba despre transport. Atât liniile de metrou cât și transportul în comun trebuie să fie foarte bine puse la punct și armonizate. Va fi nevoie ca transportul urban în București să fie adus într-un concept unic, dar și cel legat de Ilfov. Nu trebuie să mai trăim aceste coșmaruri din trafic.”

Câștigarea alegerilor din 9 iunie 2024, de către Dorin Iacob, alături de Mircea Andrei la Sectorul 1 și de Valentin Licxandru la Sectorul 6, vor aduce  o schimbarea în București, anunță Alternativa Dreaptă pentru București.