Florin Cojocaru, avocatul firmei FLAGAS şi al patronilor acesteia, Cosmin Stîngă şi Ionuţ Doldurea, au depus plângerea penală împotriva celor trei comandanţi ai intervenţiei, acuzându-i de abuz de autoritate, neglijenţă în serviciu, nerespectarea măsurilor de securitate şi alte acuzaţii legate de explozia din Crevedia.

Patronii benzinăriei de la Crevedia le-au făcut plângere penală pompierilor

În comunicatul dat publicităţii, apărătorul FLAGAS susţine că cei trei comandanţi nu au luat în calcul riscul producerii unor explozii şi nu au dispus măsuri adecvate pentru prevenirea acestui scenariu. De asemenea, aceştia sunt acuzaţi că au exclus stingerea incendiului şi nu au solicitat alte autospeciale cu pulbere pe lângă singura ajunsă la eveniment.

Pe parcursul anchetei, apărătorul reclamă că anchetatorii nu au adresat niciunuia dintre cei audiaţi „nicio întrebare proprie”, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la imparțialitatea investigaţiei.

„În fapt, nu au valorificat împrejurarea că la faţa locului s-au găsit reprezentanţi ai Flagas SRL care puteau oferi informațiile necesare, au făcut abstracţie de prezenţa acestora, pe care au nesocotit-o, şi nu i-au cooptat deloc pe aceştia în procurarea şi procesarea de informaţii necesare actului de comandă. Chiar dacă nu neapărat toate aceste neajunsuri sunt întâlnite concomitent în cazul tuturor celor 3 comandanţi ai intervenţiei, considerăm că în economia intervenţiei în întregul ei, ca abordare conjugată şi unitară, ele rămân imputabile tuturor, în condițiile în care măsurile concrete luate sunt de fapt specifice intervenţiei defectuoase”, se arată în comunicatul dat publicităţii de avocatul Florin Cojocaru.

Această plângere penală aduce o nouă perspectivă asupra tragediei din Crevedia şi arată frustrarea şi dezamăgirea patronilor firmei FLAGAS faţă de modul în care a fost gestionată intervenţia pompierilor.

„A fost iniţiată, prin urmare, reaudierea persoanelor încuviinţate, aceasta traducându-se în zeci de pompieri rechemaţi la Parchetul General şi sute (sute!) de ore de declaraţii. Când însă în cadrul acestor reaudieri, profesionişti ai urmăririi penale cu capacităţi notoriu redutabile, de excepţie, în plan judiciar, care pe drept cuvânt pot reprezenta la orice moment prima opţiune în investigarea celor mai complexe speţe, nu adresează niciuneia dintre aceste zeci de persoane nicio întrebare proprie (nici măcar una!), sentimentul că ceva este profund în neregulă ia locul aşteptării ca justiţia să fie egală pentru toţi. Prin excepţie şi foarte rar, atunci când Apărarea nu a putut participa la o audiere, au fost adresate de către anchetatori, limitat şi riguros, întrebările Apărării, cunoscute de la declaraţii anterioare. Nu am putut anticipa că de fapt ancheta Parchetului General se va distinge de aceea activă a Parchetului Militar, prin pasivitatea ei şi prin aceea că nicio procedură nu îi mai vizează, de fapt, pe militari”, se arată în comunicatul casei de avocatură.