„Am fost zilele acestea, am fost şi la Iaşi şi la Piatra Neamţ. După cum bine ştiţi, la Iaşi au început lucrările pentru noul spital regional, la Neamţ s-a semnat contractul prin PNRR pentru noul spital judeţean. Am fost şi la Bacău, unde, de asemenea, prin PNRR se face un Pavilion Municipal lângă spitalul judeţean şi cred că abordarea corectă este să fie o singură unitate spitalicească, astfel încât tot efortul, chiar dacă este de la Primărie, cât şi de la Consiliul Judeţean să fie direcţionat şi făcut într-o singură investiţie, aşa cum am văzut şi la Oradea. Acum avem de închis la Focşani, la Vrancea, o investiţie de 200 de milioane, (…) toată investiţia deja prinsă pe BEI în Acordul semnat de Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii. La fel ca şi spitalul din Botoşani. O să vină şi Centrul de Excelenţă pe învăţământul dual aici şi automat, cu finalizarea Autostrăzii A7 şi, după cum bine ştim, primul tronson pe care încercăm să îl dăm în circulaţie până la sfârşitul anului, anume Buzău-Focşani, până la 148 de kilometri anul acesta, urmând să fie făcută joncţiunea până în capăt şi cu A8. Se intră într-un ritm mare de dezvoltare. Nu poţi să ai dezvoltare fără învăţâmânt şi fără sănătate. Nu poţi să ai pretenţii să se întoarcă românii acasă, dacă nu au locuri de muncă bine plătite, investiţii. Investiţiile nu vin decât la pachet cu infrastructura. (…) Domnul ministru Rafila nu a venit astăzi, dar o să vină în perioada următoare. Dânsul s-a dus la Cluj să înceapă lucrările şi la Spitalul regional, după ce doamna Olguţa Vasilescu a început la spitalul regional de la Craiova, şi vedeţi de această dată o proporţionare şi o dezvoltare uniformă a zonelor istorice. Cu adevărat cele mai multe investiţii au venit în această perioadă în Moldova şi cu certitudine că acest ritm va fi continuat”, a declarat Marcel Ciolacu.”În mod special la Focşani (…) am vorbit cu doamna doctor (Mariana Daniela Dincă – n.r.) şi cred că Urgenţa, după ce se termină de renovat la ATI şi vedem ce urgenţe, dacă sunt astfel de urgenţe la Blocul operator, să vedem şi acolo să mişcăm imediat. Am înţeles că totuşi aparatură a existat şi au fost investiţii. Deci, cu alte cuvinte, clădirea este cumva depăşită moral şi ca circuite. Şi am văzut la Buzău acea unitate de UPU făcută ca o extindere, ca o insulă total separată, fiindcă aveau aceeaşi problemă. (…) Şi cred că nu e un proiect foarte mare şi nu e o cheltuială foarte mare şi cred că e cea mai bună soluţie. Dar, repet, administrarea trebuie să fie la autorităţile locale, astfel încât primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean să ducă acest efort împreună, fiindcă ei au contactul direct. (…) Vom vedea, categoric, după votul vrâncenilor, exact echipa creionată şi la CJ şi la municipiu, dar eu îmi menţin părerea că administraţia locală nu are culoare politică decât cele 30 de zile, în timpul campaniei electorale”, a opinat premierul.Marcel Ciolacu s-a aflat, sâmbătă, în judeţul Vrancea.