Gătitul peștelui nu mai este o problemă și îl poți mânca așa cum îți place, fără să mai fii nevoit/nevoită să îl bagi doar la cuptor ca să nu emane miros puternic și neplăcut în casă. Iată ce poți face ca să mănânci fără probleme preparatul de care îți este poftă:

1. Folosește hârtie de copt

Poate nu te-ai fi gândit că o poți folosi și în tigaie, dar ea nu este destinată exlusiv utilizării în cuptor. Iată cum trebuie să procedezi: spală bine peștele și lasă-l la scurs pe șervețele. Într-un bol amestecă o jumătate de cană de făină, 2 lingurițe de sare și un praf de zahăr, apoi dă peștele prin amestecul rezultat ca să îl îmbraci într-o crustă. În fucție de cantitatea de pește pe care îl ai de prăjit, poți multiplica și cantitățile celorlalte ingrediente. Apoi pune o tigaie pe foc, acoperă-i fundul cu hârtie de copt și pune peste ea ulei vegetal. Așază peștele peste stratul de ulei, apoi învelește-l cu o altă foaie de copt și în cele din urmă, pune capacul tigăii. Această metodă va păstra mirosul peștelui în interiorul vasului în care este gătit și el nu se va mai împrăștia la fel de ușor în încăpere. Este recomandat să faci câteva găuri cu o scobitoare în hârtie ca să se scurgă surplusul de ulei. Carnea se lasă la prăjit câte 5-6 minute pe fiecare parte.

Semnele deficiențelor nutritive care ți se citesc pe față. Din ce cauză apar, de fapt, ochii umflați, părul fragil sau aspectul palid

2. Prăjește peștele împreună cu câteva felii de cartofi

Cartofii pot absorbi mirosul peștelui și poți folosi acest truc în cazul în care nu ai în casă hârtie de copt. Dacă nici cartofi nu ai în acel moment, poți pune câteva felii de măr pentru că și ele vor avea același efect, fără să schimbe gustul peștelui. Uite ce trebuie să faci: pune mai întâi uleiul la încins într-o tigaie încăpătoare, apoi așază câteva felii de cartofi, peste care poți pune fără probleme peștele. Poți folosi ce ingrediente vrei pentru formarea crustei, de la făină și pesmet, până la fulgi de porumb. Cartofii și merele pot reduce și mirosul de ulei ars, dar și gustul neplăcut al peștelui prăjit în uleiul refolosit.

3. Oțetul neutralizează alte mirosuri neplăcute

Dacă nu te deranjează mirosul de oțet și îl preferi pe acesta în detrimentul celui de pește, poți pune pe aragaz o oală cu apă și când ajunge la temperatura de fierbere, poți pune în ea câteva linguri de oțet, scrie DivaHair. Nici vecinii nu vor ști ce gătești pentru că aroma de pește nu va mai ajunge la ei pe gura de aerisire. Cuișoarele sunt o alternativă potrivită pentru cei care nu suportă aroma înțepătoare a oțetului. 

4. Untul de arahide face minuni

Casa ta nu va deveni brusc un restaurant cu specific pescăresc pentru că nici nu se va simți că prăjești pește dacă adaugi în tigaie o lingură de unt de arahide. Dacă totuși nu vrei să îl adaugi în timpul procesului de gătire, poți la fel de bine să îl pui în tigaie după ce ai scos toate bucățile de carne pe farfurie pentru că el își va face treaba oricum. Mirosul deja existent în bucătărie se va diminua semnificativ dacă adaugi acest ingredient în uleiul încins. Dacă ai pătrunjel sau lămâine, le poți adăuga în uleiul în care prăjești peștele pentru că și aceste două alimente pot neutraliza mirosurile.

De ce fug pisicile de acasă. 10 motive care le determină să hoinărească pe afară, chiar dacă au tot confortul în apartament