Traficul este blocat luni dimineața pe Autostrada București-Pitești, pe sensul către Capitală, din cauza unui accident în acre au fost implicate două mașini.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 27, pe sensul către București, în zona localității Bolintin Vale, județul Giurgiu, a avut loc un accident între două autovehicule, ce au părăsit suprafața de rulare, unul răsturnându-se în proximitatea carosabilului.
Traficul rutier este oprit pe sensul către Capitală, la fața locului aterizând și un elicopter SMURD.