Un nou studiu a descoperit că simplă adăugare de sare în mâncare la fiecare masă poate crește semnificativ riscul cancerului de stomac.

Cercetările publicate în revista Gastric Cancer au analizat date de la peste 500.000 de persoane din Regatul Unit, excluzându-i pe cei cu cancer sau probleme renale existente.

„Am descoperit că participanții care au adăugat întotdeauna sare peste mâncare în timpul meselor au avut un risc cu 41% mai crescut de a dezvoltă cancer gastric decât cei care nu au adăugat niciodată sare sau doar foarte rar”, au spus autorii studiului.

Cancerul de stomac este al cincilea cel mai frecvent cancer la nivel mondial, potrivit Institutului Național al Cancerului, care spune că „este mai des întâlnit în țările din Asia de Est, Europa de Est, America de Sud și America Centrală decât în ​​Statele Unite și alte țări occidentale”.

Organizația subliniază, de asemenea, că „o dietă săracă în fructe și legume sau bogată în alimente sărate, afumate sau prost conservate poate crește riscul de cancer de stomac”.

Conform studiului recent, populațiile asiatice au rate ridicate de cancer de stomac din cauza „aportului mare de sare, peste sărat, alimente murate și carne procesată”.

 

Dar studiul are limitările sale, au subliniat autorii săi.

„În timp ce studiul nostru sugerează că adăugarea de sare la masă este asociată cu un risc mai mare de cancer gastric la populațiile occidentale, are câteva limitări. Numărul cazurilor din studiu nu a fost suficient pentru a evalua influență mai multor factori, cum ar fi sexul, vârstă, etnia, infecția cu H. pylori, stilul de viață sedentar sau fumatul”, au spus autorii studiului.

Cu toate acestea, „persoanele care adaugă mai multă sare de obicei consumă alimente cu conținut mai mare de sodiu, iar acestea sunt puternic asociate cu un risc mai crescut de cancer gastric, dar și alte afecțiuni serioase, cum sunt bolile cardiovasculare”, au adăugat cercetătorii.

Când vine vorba despre cazurile de cancer, procentele sunt în creștere. Potrivit unui raport recent, doar în Statele Unite, în acest an, se așteaptă că 2 milioane de oameni să fie diagnosticați cu cancer – cele mai multe cazuri înregistrate până acum.

„Oamenii care au o dietă cu alimente procesate consumă mai mult de 3,400 de miligrame (mg) de sodiu pe zi, în medie”, potrivit U.S. Centers for Disease Control, care adaugă că recomandarea este de 2,300 mg de sodiu.

 

Cei cu risc crescut de cancer de stomac pot depista boală cu o endoscopie, spune Institutul Național al Cancerului. Cu toate acestea, cancerul de stomac nu este, în general, diagnosticat în stadiile sale incipiente, mai spune organizația.

„Cancerul de stomac este adesea avansat când este diagnosticat”, spune Institutul Național al Cancerului. „Deși îl tratăm, în stadii avansate este rareori vindecat.”

Tocmai de aceea, prevenția e cheia: încearcă să reduci pe cât posibil alimentele procesate, bogate în sodiu și zahăr rafinat, și bazează-te pe o dietă bogată în fibre (fructe și legume diverse), proteine de calitate (carne slabă din surse sustenabile, peste) și grăsimi de calitate (nuci, semințe, avocado).

SURSA