Americanii au avut de ales între două rele – între un Joker și un Sistem. Majoritatea s-a declarat nemulțumită de un Sistem (vag definit ca «ăia», nu „noi”), nu doar în Statele Unite, ci în cam toate democrațiile liberale. Ne-am apropiat tot mai mult de o democrație directă, una de care fondatorii Americii s-au temut ca de „tămâie”, scrie în Contributors.ro Alin Fumurescu, profesor la University of Houston.
Sistemul și-a tăiat de bunăvoie craca de sub picioare, în vreme ce noile media au profitat și profită din plin pentru a încuraja procesul. Or ceea ce se întâmplă în America, avertiza Tocqueville încă de pe la 1835, se va întâmpla eventual în toată lumea. America servește rolul buzduganului din basmele românești, în care Zmeul cel Rău e, totuși, suficient de bun pentru a o anunța pe Ileana Cosânzeana că vine acasă, dându-i astfel timp suficient lui Făt-Frumos să se ascundă. Până e „mirosit”.
Împotriva cui a câștigat Donald Trump de fiecare dată?
Să pornim simplu, de la câteva fapte lesne de trecut cu vederea în vâltoarea oricărei campanii electorale.
Împotriva cui a câștigat Donald Trump de fiecare dată? Când s-a mai întâmplat exact ce s-a întâmplat și acum, când, în ciuda tuturor sondajelor și tuturor experților, Trump a câștigat alegerile încă din prima noapte?
În 2016, în fața lui Hillary Clinton. Nu în fața unor femei, cum ați putea crede, și nici măcar împotriva exceselor de corectitudine politică (un factor important, fără îndoială, dar nu cel mai important), ci în fața unui produs al Sistemului – iar prin Sistem înțeleg aici nu vreun conspirativ “stat paralel”, ci pur și simplu eternii „grei” ai fiecărui partid.
Atât Hillary Clinton, cât și Kamala Harris sunt produsul Sistemului și parte integrantă din el. În ciuda diferențelor de competență și experiență, atât una, cât și cealaltă recită tot ceea ce „știu” că vor alegătorii. Deși este limpede că nu știu ce vrea cu adevărat majoritatea tăcută, nu minoritatea vocală. Și că pot lua forma oricărui vas în care „sunt turnate”, ceea ce le face, evident, „scriptate” și neconvingătoare.
Sistemul, indiferent de culoarea politică, e neadaptat unei societăți în schimbare accelerată
Indiferent de ceea ce se va întâmpla de acum înainte în alegerile democratice din lumea întreagă, lecția e scrisă pe perete cu litere de schioapă pentru cei care nu se lasă orbiți de ideologii: vor fi aleși oamenii „anti-Sistem” (sau cu această aparență). Candidații „ne-scriptați”.
E tentant să ne împiedicăm în detalii și explicații savante, mai cu seamă în ziua de astăzi, ratând astfel pădurea din cauza copacilor. O prăpastie din mai toate punctele de vedere îi desparte pe Donald Trump și pe Barack Obama – mai puțin numitorul comun: ambii au câștigat împotriva Sistemului! Șocant? Să ne uităm la fapte, dincolo de perdeaua de fum a emoțiilor și convingerilor ideologice de stânga sau de dreapta.
Barack Obama a izbutit să o învingă pe Hillary Clinton în alegerile primare, după o bătălie strânsă în care învingătorul a fost declarat doar la Convenția Națională – ultima cu adevărat competitivă de atunci până acum. Nu degeaba, după anunțul retragerii lui Biden, el a fost și cel care a insistat pe o Convenție „pe bune”, fiind și ultimul dintre „greii” partidului care și-au declarat susținerea pentru Kamala, și doar în momentul în care a fost limpede că primise „prin decret” binecuvântarea Sistemului.
Dar și Donald Trump, când a câștigat primele alegeri pentru nominalizare, tot cu Sistemul, de data aceasta Republican, a avut de luptat. Și a câștigat. Ce a urmat în Partidul Republican a fost doar de așteptat.
Și încă un detaliu din categoria „buturuga mică răstoarnă carul mare”: Sistemul, indiferent de culoarea politică, e neadaptat unei societăți în schimbare accelerată. Nu e doar cu un pas în spatele schimbărilor. Le mai vede doar vag siluetele disparând la orizont.
Dinozaur sau mamifer?
Pe scurt, Sistemul trebuie să se decidă cât mai rapid: rămâne „dinozaur” sau se transformă în „mamifer” înainte ca „meteoritul” să lovească? Se adaptează sau piere? Din moment ce majoritatea vrea anti-sistem – iar procesul e, cum spunea și Tocqueville acum aproape 200 de ani, de neoprit – singura opțiune este, spunea tot el, să îl „educi“.
Revenind la „buzduganul Americii”, lumea poate vedea limpede alegerea. Vrei un anti-Sistem Trump sau un anti-Sistem Obama? Un Joker care stimuleze infantilismul și ideea că totul este posibil la un click distanță sau un politician care, spre deosebire de Sistem, dar și de Joker, nu se ferește să-ți spună ceea ce nu vrei să auzi și chiar să-ți spună ce-a spus Churchill când a fost numit prim-ministru la începutul celui de-al Doilea Război Mondial – „Nu vă pot oferi decât sânge, trudă, lacrimi și sudoare”?. Iar britanicii l-au ascultat. Și-au învins.
Cum e posibil ca lumea să-l creadă pe Trump când susține că va aduce peste noapte raiul pe pământ?
Iar asta ne-a adus la „pădurea tuturor pădurilor”, îngăduiți-mi expresia. La Muma Pădurilor, a noilor media. Lumea virtuală a bulelor informaționale. Cum e posibil ca lumea să-l creadă pe Trump când susține că va rezolva în 24 de ore războaiele, va deporta zeci (sute?) de milioane de imigranți ilegali în primul an de mandat și, în general, că va aduce peste noapte raiul pe pământ, fără niciun sacrificiu din partea americanilor?
Dar cum îl cred suporterii AUR pe George Simion când le promite apartamente cu 35.000 de euro și alte cele, „fără număr, fără număr”?.
Păstrând proporțiile, e aceeași rețetă: imposibilul e posibil. În lumea virtuală, în care și unul, și celălalt, fiecare la scara lui, fericirea e la un click distanță.
În America nu s-au înfruntat Trump cu Harris
Și cum de s-au îmbătat singuri democrații în asemenea hal? Trăind în propria lor bulă informațională, la fel de virtuală! O bulă virtuală care pare realitatea majorității tăcute, dar este la ani-lumină distanță.
În America nu s-au înfruntat Trump cu Harris. S-au înfruntat două lumi virtuale. Două „raiuri” virtuale (cele promise de fiecare tabără) și două „iaduri” la fel de virtuale (cele cu care „ceilalți” amenință).
Cum spunea McLuhan, pe la jumătatea secolului trecut, înaintea apariției internetului (pe care l-a anticipat): când transmiterea informației se schimbă rapid (scrierea, tiparul, radioul, televiziunea), lumea încearcă să-și regăsească nevoia de stabilitate fie prin întoarcerea la un trecut paradisiac, fie la un viitor în care va curge lapte și miere. Alegeți!
Până una-alta, să nu uităm nici de „copaci”. Ce va face Trump în politica internă? Dar în cea externă, care ne interesează mai mult ca români și europeni?
Cum în lumea virtuală nu există nuanțe, fiind ultimul mandat, bănuiesc că va pendula între „la bal” („historical legacy”, fiind obsedat de glorie inclusiv post-mortem) sau „la spital” („după mine, potopul”)? Când, cum și cât, bănuiesc că nici măcar el nu știe.
Să sperăm la ce-i mai bine și să ne pregătim pentru ce-i mai rău. Ca europeni.
