Procesul de vot de la o secţie de votare din oraşul italian Bologna, constituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova, a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă în urma unei alarme cu bombă, a anunţat duminică seară Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chişinău.

Conform unui comunicat de presă al MAE moldovean, citat de Agerpres, imobilul în care funcţiona secţia de votare a fost evacuat, pentru verificare, în urma unui apel privind prezenţa unor explozibili în clădire.

„Ca urmare a alertei cu bombă la o secţie de vot din Bologna, s-a luat decizia de suspendare a procesului de vot pentru o scurtă perioadă de timp, în vederea verificării spaţiului de către autorităţile abilitate italiene. Odată cu anunţul despre minarea clădirii, biroul electoral al secţiei de votare a permis participarea la vot a tuturor cetăţenilor aflaţi în aşteptare, după care autorităţile italiene au decis evacuarea şi începerea verificărilor corespunzătoare. În toată această perioadă, buletinele au fost păstrate în spaţiu securizat, iar urna de vot a continuat să fie monitorizată cu camera video pusă la dispoziţie de către CEC”, susţin oficialii MAE.

Aceştia precizează că, după încheierea acţiunilor de verificare, în funcţie de rezultat, secţia de votare îşi va relua activitatea.

citeste mai mult …