„Sunt multe lucruri pe care România le-a făcut şi pe care nu le putem spune, faptul că ne-a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor. Vă mulţumesc şi pentru asta”, a afirmat diplomatul israelian, citat de Agerpres.
Reuven Azar a făcut această declarație la un eveniment organizat cu ocazia încheierii mandatului său de ambasador în România, el urmând să fie acreditat în India.
„Sincer, aceşti doi ani în România au fost extraordinari pentru noi, pentru că România şi Statul Israel au o relaţie unică. Este o relaţie de 1.000 de ani, este o legătură între popoare”, a spus Azar.
El a amintit că peste un milion de israelieni de origine română au marcat nu doar istoria Israelului, ci şi istoria României, în cultură, în arhitectură, în economie, în toate domeniile.
„Asta s-a văzut în relaţiile pe care le avem – în sănătate, în economie, în investiţii, în multe domenii”, a spus ambasadorul.
Reuven Azar a evidenţiat evoluţia proiectelor bilaterale, menţionând în context importurile de carne din România, mai multe fabrici israeliene din domeniul industriei de apărare care funcţionează în România, dar şi planurile de a avea următoarea companie unicorn în România.
Ambasadorul a amintit şi de cum a perceput reacţia românilor la atacurile Hamas din 7 octombrie.
„Aş vrea să îi mulţumesc premierului Ciolacu pentru gestul său de a fi primul şef de Guvern care a venit la Ierusalim după atacurile de pe 7 octombrie, alături de miniştrii Tîlvăr şi Odobescu. Ne-aţi mişcat când l-am primit şi pe domnul Alfred Simonis, preşedintele Camerei Deputaţilor, când am văzut publicul român, media române care au relatat ce s-a întâmplat la 7 octombrie”, a spus Reuven Azar.
Ambasadorul desemnat al Israelului în România este Lior Ben Dor, al cărui mandat va începe în luna august.