Ca urmare, se va elimina obligația de a depune, în anul curent, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru declararea venitului estimat (Cap. II), a impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, capitolul privind veniturile estimate, precum și pentru toate celelalte situații în care intervin modificări/recalculări/rectificări ale acestora.

În plus, se va elimina obligația depunerii în anul curent a Declarației unice în cazul contribuabililor care în cursul anului fiscal încep sau încetează o activitate, precum și cei care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie, precum și în situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere încheiate între părţi. În aceste cazuri persoanele fizice au obligația depunerii declarației unice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor.

Românii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din chirii vor avea obligaţia înregistrării contractului între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. În situația în care bunul este deținut în comun, prin contractul de închiriere sau, după caz, prin actul de modificare a acestuia, se desemnează proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care îndeplinește această obligație.

Contribuabilii al căror venit net se determină pe bază de norme de venit şi care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro, începând cu anul fiscal următor au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real. Această categorie de contribuabili are obligaţia să completeze şi să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal de depunere.

PROIECTUL ORDONANȚEI DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsurispecifice pentru digitalizar

 

Procedura de precompletare, verificare și transmitere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice se va aproba prin ordin al președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.